Doliu în cultura românească. A murit un cunoscut scriitor și profesor universitar
Renumitul scriitor şi profesor universitar Daniel Vighi, fondator al Societăţii Timişoara şi al Alianţei Civice, a murit sâmbătă dimineața, la Spitalul Județean din Timișoara.
Universitatea de Vest din Timișoara și primarul Dominic Fritz au propus ca scriitorul Daniel Vighi, membru fondator al Societății Timișoara, Alianței Civice și al Asociației Culturale Ariergarda, să primească distincția de Cetățean de Onoare al Municipiului Timișoara. Propunerea a fost aprobată de consilierii locali în data de 15 noiembrie.
Daniel Vighi s-a născut în data de 9 octombrie 1956 în localitatea Lipova din județul Arad și a fost prozator, eseist și publicist român. A absolvit Facultatea de Filologie a Universității din Timișoara în 1980.
În decembrie 1989 a participat la mișcările de protest de la Timișoara care au declanșat revoluția anticomunistă. A fost profesor de literatură română contemporană la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie a Universității de Vest din Timișoara.