DOLIU imens în lumea sportului! A murit singurul campion român la box în 3 ţări, la doar 42 de ani
Doliu imens în lumea sportului! A murit singurul român campion la box în trei ţări, la vârsta de 42 de ani.
Constantin Florescu, singurul român campion la box în trei ţări, a murit la finalul săptămânii trecute, la Toronto, în Canada. Sportul a murit la doar 42 de ani, din cauza unui infarct.
Originar din Piteşti şi cunoscut în ring sub numele Rocky Floriano, Constantin Florescu era stabilit de peste două decenii în Canada.
Vestea morţii fostului sportiv a fost anunţată de către Alexandru Florescu, fratele său şi patronul unui cunoscut restaurant din Piteşti, relatează adevarul.ro
”S-a stins din viaţă campionul meu!!! Dumnezeu să te odihnească în pace, sufletul meu!!!”, a scris Alexandru Florescu pe contul său de Facebook.
Constantin Florescu era singurul român care a obţinut titlul de campion naţional la box în trei ţări: România, Germania şi Canada.
Florescu a fost boxeur profesionist în perioada 2001-2008. Iar palmaresul său a fost foarte bun: 11 victorii (dintre care opt prin KO), o remiză şi două înfrângeri.
După ce şi-a încheiat cariera, Constantin Florescu a devenit antrenor de box în Canada, pregătind mai mulţi tineri de mare viitor.