Doi urși au atacat în două zone din județul Vâlcea în aceeași zi. A fost emis mesaj Ro-Alert în timpul nopții
Doi urși au atacat în două zone din județul Vâlcea în aceeași zi. A fost emis mesaj Ro-Alert în timpul nopții, relatează realitateadevalcea.net.
Prima dată un urs a ajuns la marginea orașului Râmnicu Vâlcea în timpul nopții. A fost emis un mesaj Ro-Alert, în noaptea de sâmbătă spre duminică, 10 / 11 septembrie, în cartierul Fețeni. O persoană a ajuns de urgență la spital, în urma rănilor. Bărbatul s- a trezit din cauza zgomotului făcut de animalele sale de la fermă, iar când a ieșit din casă a fost atacat de urs.
„Până la sosirea forțelor de ordine, animalul sălbatic a intrat în pădure (…) jandarmii au continuat să patruleze în zonă, folosind semnalele acustice și luminoase pentru a se asigura că pericolul a trecut”, au declarat reprezentanții Jandarmeriei vâlcene.
A doua oară s- a întâmplat duminică seara, 11 septembrie, în jurul orei 22 00, la aproximativ 50 de kilometri depărtare, într- o zonă de munte.
„Prin apel la 112, am fost informați de către o persoana din Titesti că stâna pe care o păzea a fost atacată de urs. Animalul sălbatic a luat o oaie. Colegii noștri sunt pe drum!”- Jandarmeria Vâlcea
Și în această zonă, denumită și Țara Loviștei au mai fost semnalate incidente de acest fel, în extremitatea de vest a Munților Făgăraș.