Accident cumplit în Iași! Doi tineri și-au pierdut viața și un altul a ajuns în stare gravă la spital
Doi tineri de 15 și respectiv 21 de ani au murit, iar un altul de 17 ani a ajuns în stare gravă la spital în urma unui accident produs duminică dimineaţă într-o localitate ieșeană, relatează realitateadeiasi.net.
"Aseară în jurul orei 03.15 Dispeceratul integrat ISU - SMURD - SAJ Iași a fost anunțat prin SNUAU 112 despre producerea unui accident rutier în localitatea Șcheia, comuna Al. I. Cuza, județul Iași, unde un autoturism a intrat într-un stâlp și sunt 3 victime conștiente, dintre care 2 sunt încarcerate. De urgență au fost direcționate o autospecială de intervenție cu modul de descarcerare și acordare a primului ajutor și un echipaj de prim ajutor calificat din cadrul Secției de Pompieri Târgu Frumos, iar de la SAJ Iași au fost direcționate 2 echipaje medicale.
La ajungerea forțelor de intervenție la locul evenimentului rutier, autoturismul se afla răsturnat pe cupolă, 2 victime erau inconștiente încarcerate, iar cea de-a treia victima era conștientă, în stare de soc, cu diverse fracturi, fiind preluată de către un echipaj medical SAJ", a anunțat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Iași, Georgică Onofreiasa.
Potrivit sursei citate, cele două victime au fost descarcerate și s-au aplicate manevre de resuscitare. Din nefericire cele două victime au fost declarate decedate. Cazul a rămas în atenția autorităților pentru cercetări.
Victimele, sex masculin cu vârste de 15, 17 și 21 de ani. Băiatul în vârstă de 17 ani a fost transportat la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copiii "Sf Maria" Iași.