MENIU

Doi tineri bănuiţi de tâlhărie la un cazinou din Vâlcea, arestaţi preventiv. Care a fost prejudiciul

Sursa foto: Arhivă

Doi tineri bănuiţi că ar fi sustras bani dintr-un cazinou din Râmnicu Vâlcea după ce ar fi imobilizat o angajată au fost arestaţi preventiv pentru infracţiunea de tâlhărie calificată.

Incidentul a avut în noaptea de 17 spre 18 septembrie şi a fost sesizat de către o femeie, angajata care ar fi fost imobilizată de cei doi bărbaţi care ar fi sustras din cazinou suma de 8.000 de lei.

Polițiștii au reţinut persoanele bănuite de tâlhărie în aceeaşi zi în care ar fi fost comisă fapta, a anunţat, luni, Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IPJ) Vâlcea.

,,La data de 18 septembrie, poliţiştii au reţinut doi bărbaţi de 21 şi 26 de ani, din comuna Ioneşti, judeţul Vâlcea şi comuna Orbeasca, judeţul Teleorman, bănuiţi că au sustras prin violenţă 8.000 de lei dintr-un cazinou din municipiu. În fapt, în noaptea de 17 spre 18 septembrie, poliţiştii au fost sesizaţi de o femeie, angajată a unui cazinou din Râmnicu Vâlcea, cu privire la faptul că doi clienţi au imobilizat-o şi i-au sustras 8.000 de lei, după care au fugit", au precizat reprezentanţii IPJ Vâlcea într-un comunicat.

Instanţa a dispus măsura arestului preventiv pentru cei doi tineri inculpaţi în cauză.

Prejudiciul a fost recuperat în totalitate. 

Mai multe articole despre:
talharie cazinou valcea arest prejudiciu