Doi români, sclavi pe moșia unui italian. Cum erau umiliți și în ce condiții munceau
Doi muncitori români au ajuns sclavi la ferma unui italian. Acesta îi obliga pe cei doi să muncească aproape zi-lumină, 7 zile din 7, fără drept la odihnă sau concediu.
De asemenea, condiţiile de cazare pentru cei doi erau degradante, potrivit Realitatea Plus.
În plus, cei doi era "împrumutaţi" şi altor fermieri din zonă. Iar condiţiile de cazare erau inumane: şobolani peste tot, fără încălzire şi clădirea în ultimul stadiu de degradare, ceea ce i-a impresionat până şi pe oamenii legii.