Doi morți într-un accident violent în județul Harghita. Echipajul de prim ajutor nu a mai putut face nimic pentru a le salva viața
Doi oameni au murit, miercuri, după ce au intrat cu maşina într-un şanţ, pe DE 578, în zona localităţii Gălăuţaş din judeţul Harghita. Cele două victime au fost găsite în stare de inconștiență de echipele de prim ajutor sosite la fața locului. În ciuda manevrelor de resuscitare efectuate, în cele din urmă a fostd eclarat decesul.
Miercuri, în jurul orei 9.50, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Toplița au fost solicitați să intervină la un eveniment rutier produs în afara municipiului.
Din primele cercetări a rezultat faptul că un bărbat, de 74 de ani, din județul Mureș, în timp ce conducea un autoturism pe DE 578, dinspre Gălăuțaș către Toplița, din cauze și în împrejurări ce urmează a fi stabilite la finalul cercetărilor, ar fi pierdut controlul asupra vehiculului condus și a intrat în șanțul de pe marginea drumului, a anunțat poliția harghiteană.
Potrivit sursei citate, în urma evenimentului, cele două persoane care se aflau în autoturism, respectiv şoferul şi pasagera, o femeie de 71 de ani, au fost proiectate în afara acestuia. Echipajele de prim ajutor sosite la fața locului au fost nevoite să constate decesul acestora, manevrele de resuscitare efectuate neavând niciun succces.
Poliția anchetează cazul pentru a stabili cauzele producerii acestui accident.