Doi militari, răniți după ce o grenadă a EXPLODAT pe țeava aruncătorului - incident grav în poligon
Incident grav petrecut în Poligonul Florești, din județul Cluj. Doi militari au fost răniți la un antrenament de tragere desfășurat în poligon.
Nu se cunosc prea multe detalii referitoare la acest incident, dar incidentul din Poligonul Florești ar fi fost cauzat de muniția folosită, care ar fi veche și oxidată.
Grenada a explodat în țeava unui lansator AG 40, iar trăgătorul şi şeful sectorului de trageri au fost transportați de la poligon direct în sala de operații a Spitalului Militar, acolo unde medicii au intervenit chirurgical pentru a îndepărta schijele care i-au lovit, scrie gandul.ro.
Căpitanul Oana Boier, ofițerul de relații publice al Diviziei 4 Infanterie Gemina, a confirmat incidentul de la Poligonul Florești. Ea a precizat că totul s-a întâmplat în timpul unei şedinţe de tragere.
Ambii militari sunt în afara oricărui pericol. Unul a fost externat, dar celălalt va mai rămâne pentru câteva zile în Spitalul Militar. Se pare că ar avea două degete distruse.