MENIU

Doi gălățeni au montat aparate de furat curent la un punct electric. Cum arătau improvizațiile ingenioase. VIDEO

La data de 24 februarie 2023, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică Galați, cu sprijinul reprezentanților de la Distribuție Energie Electrică – Serviciul Inspecție Energetică, au efectuat două controale privind legalitatea alimentării cu energie electrică la punctul de lucru a două societăți comerciale, situate pe raza municipiului Galați.

În ambele cazuri s-a constatat faptul că racordarea la sistemul de distribuție a energiei electrice a fost efectuată prin improvizarea unor instalații artizanale, întreaga cantitate de energie electrică consumată nefiind înregistrată. Prejudiciul cauzat în dauna societății de furnizare a energiei electrice Galați urmează a fi comunicat ulterior, informează Realitatea de Galați.

Au fost întocmite două dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de executarea sau folosirea de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare, faptă prevăzută în Legea 123 / 2012, respectiv  furt, cercetările fiind continuate de polițiștii Serviciului de Ordine Publică Galați.