MENIU

Doi deţinuţi de la Jilava, eliberați din GREȘEALĂ

Doi deținuți, eliberați din greșeală

Doi deținuți care executau pedepse de până la trei ani la Penitenciarul Jilava au fost eliberați, miercuri, înainte să le expire pedepsele. Aceștia au fost găsiți după câteva ore, fiind deschisă o anchetă care va stabili cum a fost posibilă greșeala. Din primele informații, ar fi fost vorba despre o eroare a funcționarilor responsabili cu gestionarea documentelor de evidență.

Cei doi primiseră pedepse de până la trei ani şi jumătate de închisoare pentru lovire, alte violenţe și tulburarea liniştii publice.
La câteva ore după ce au fost eliberați din greșeală, aceștia au fost găsiți de polițiști și duşi înapoi la Jilava pentru a executa timpul rămas din condamnări. Administraţia Penitenciarelor a deschis o anchetă. 
 
”Miercuri (...) Penitenciarul Bucureşti-Jilava a pus în libertate, în mod eronat, înainte de expirarea duratei pedepsei privative de libertate, două persoane condamnate. Sesizată în timp scurt, eroarea funcţionarilor responsabili cu gestionarea documentelor de evidenţă a fost notificată structurilor M.A.I., în vederea acordării de sprijin pentru localizarea şi reîncarcerarea celor două persoane. În jurul orei 23,00, acestea au fost identificate şi conduse la Penitenciarul Bucureşti-Jilava, pentru continuarea executării pedepsei”, se arată într-un comunicat al Penitenciarului Bucureşti-Jilava.
 
 
Mai multe articole despre:
doi detinuti jilava eliberati din greseala