Doi copii loviți de mașină în drum spre școală
Doi copilași care se îndreptau miercuri dimineața spre școală, au ajuns la spital după ce au fost accidentați de un autoturism, transmite Realitatea de Bistrita.
Din fericire, după o primă evaluare, cei doi copii nu au suferit răni care să le pună în pericol viața, însă vor fi supuși unor investigații mai amănunțite. Copiii încercau să traverseze strada prin loc nepermis în momentul în care au fost accidentați.
Accidentul s-a produs miercuri dimineața, în jurul orei 07:40, pe raza localității Anieș din județul Bistrița-Năsăud. La fața locului au fost direcționate două echipaje medicale, unul SMURD de prim ajutor și unul din cadrul Serviciului Județean de Amblunață Bistrița-Năsăud.
Potrivit purtătorului de cuvânt al SAJ B-N, Ciprian Păcurar, "echipajele medicale au găsit doi copii loviți de mașină, conștienți, stabili hemodinamic și respirator. O fetiță de 11 ani cu multiple contuzii și escoriații și un băiețel de 8 ani cu contuzii și fractură de gleznă dreaptă. Au fost stabilizați și vor fi transportați la șpital pentru mai multe investigații și tratament de specialitate".
De asemenea, la fața locului au intervenit și polițiștii rutieri, aceștia efectuând cercetări pentru a stabili ctoate circumstanțele în care s-a produs accidentul.