MENIU

Doi cățeluși verzi s-au născut în localitatea spaniolă Laguna de Duero

Doi cățeluși verzi s-au născut în localitatea spaniolă Laguna de Duero

Faptul că spaniolii obișnuiesc să compare un lucru ciudat cu un câine verde poate trezi semne de întrebare, dar realitatea demonstrează că asemenea creaturi, deși rare, nu sunt tocmai de domeniul fantasticului.

Dovadă elocventă în acest sens sunt doi cățeluși de un verde aproape fosforescent, născuți recent în localitatea Laguna de Duero, din apropiere de Valladolid, scrie miercuri ziarul 'La Vanguardia'.

Cei doi căței au venit pe lume într-o canisă, la 3 iunie, și au frați de culoare obișnuită. Veterinarii care i-au consultat estimează că o afecțiune de natură virală sau bacteriană este explicația pentru culoarea deosebită a micilor animale.

Substanța care a produs fenomenul ar putea fi biliverdina, un pigment verde sau albastru, care se găsește în coaja de ou, în sângele multor pești și, între altele, în placenta câinilor. Biliverdina nu este niciodată 'absorbită de animal', prin urmare 'nu a fost vorba de o mutație genetică, ci de o intoxicație în perioada de gestație', ceea ce explică și faptul că puii erau foarte slăbiți la naștere. De altfel, unul dintre ei a și murit, în pofida îngrijirilor medicale primite.

Un caz similar s-a înregistrat la 30 noiembrie 2010, în Brazilia, într-o localitate din apropiere de Sao Paulo, în care s-a născut un pui verde din rasa labrador. Conform expertizei medicale, expunerea la biliverdină în timpul gestației a fost cauza culorii deosebite a micului 'Hulk', adaugă ziarul din Barcelona.

Mai multe articole despre:
Spania căţeluşi