MENIU

Doi bărbaţi şi o femeie, reţinuţi după ce au luat cu forţa o tânără de 15 ani, dintr-un supermarket din Cluj

Cei trei voiau să o ducă pe fată la o intalnire cu un alt barbat

Poliţiştii din Cluj şi din Bihor s-au mobilizat, după ce familia unei adolescente de 15 ani a reclamat faptul că aceasta a răpită de trei persoane, un bărbat şi o femeie. Mașina a fost indentificată și oprită, iar cei trei au fost reținuți. Surse judiciare afirmă că cei trei voiau să o ducă pe fată unui tânăr, cu care doreau să aibă o relaţie.

Incidentul s-a produs vineri după-amiază, într-un magazin din Huedin, judeţul Cluj. 
 
„În fapt, la data de 2 august a.c., în jurul orei 16.15, poliţiştii au fost sesizaţi, prin apel 112, despre faptul că o minoră, de 15 ani, ar fi fost introdusă într-un autovehicul, împotriva voinţei sale, de către persoane necunoscute şi dusă într-o direcţie necunoscută. Ca urmare a apelului, la nivelul Poliţiei oraşului Huedin şi al Secţiei 8 Poliţie Rurală Huedin s-a format o echipă complexă, fiind demarate cu celeritate activităţi investigativ-operative pentru depistarea minorei şi luarea măsurilor legale. Astfel, s-a acţionat cu sprijinul efectivelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor – Serviciul de Investigaţii Criminale şi Poliţia municipiului Oradea, context în care minora a fost depistată în jurul orei 17.45, în prezenţa a trei adulţi. Conform cercetărilor efectuate, poliţiştii au constatat că cele trei persoane, respectiv doi bărbaţi de 37 şi 21 de ani şi o femeie de 26 de ani, s-ar fi deplasat cu autoturismul în zona unui centru comercial din oraşul Huedin unde se afla minora de 15 ani, alături de o prietenă, iar femeia de 26 de ani, pe care minora o cunoştea, ar fi determinat-o să se urce în autoturism fără a-i spune în mod cert direcţia de deplasare”, informează oficialii Poliţiei Cluj, sâmbătă.