MENIU

Doi bărbaţi din Vaslui AU BĂUT 24 DE ORE. Ce s-a întâmplat la final

Doi bărbaţi din Vaslui AU BĂUT 24 DE ORE

Un bărbat de 61 de ani, din localitatea vasluiană Păcurăreşti, a murit, miercuri după-amiază, iar altul de 52 de ani a ajuns în comă alcoolică la spital, după ce aceştia au băut împreună 24 de ore, cei doi fiind găsiţi în casă de către o rudă a victimei.

Potrivit primelor cercetări desfăşurate de poliţişti, cei doi bărbaţi au fost găsiţi căzuţi pe duşumea, unul lângă celălalt, între două camere ale locuinţei unuia dintre ei, de către o rudă a vasluianului de 61 de ani, care se dusese în vizită la acesta, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Persoana respectivă a sunat la numărul de urgenţă 112 pentru a solicita intervenţia unor ambulanţe.

Echipajele medicale deplasate la locuinţa bărbatului de 61 de ani au constatat că acesta este mort, în timp ce cealaltă persoană este în comă alcoolică. În consecinţă, bărbatul încă în viaţă a fost preluat de una din ambulanţe şi transportat la Spitalul de Urgenţă Bârlad pentru acordarea de îngrijirii medicale.

Totodată, Ambulanţa a anunţat Poliţia, care a declanşat o anchetă în acest caz.

"Din primele cercetări, s-a stabilit că bărbatul de 52 de ani s-a dus în vizită la vecinul său de 61 de ani încă de ieri (n.r. - marţi) şi au început să consume băuturi alcoolice. În cursul dimineţii de astăzi (n.r.- miercuri), cei doi au fost vizitaţi de alt vecin, care susţine că ambii bărbaţi erau încă în viaţă. La o primă examinare a cadavrului, nu s-au constatat urme de violenţă pe corpul victimei", a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Vaslui, Mihaela Ştraub.

Trupul bărbatului de 61 de ani a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală Vaslui, care va face necropsia în vederea stabilirii exacte a cauzei decesului.

Mai multe articole despre:
Vaslui spital alcool mort băut