MENIU

Documentul oficial PNRR va fi transmis la Bruxelles pe 2 iunie și va fi evaluat timp de două luni - Anunțul premierului

Florin Cîțu

Premierul Florin Cîţu a anunţat că documentul oficial privind Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) va fi transmis Comisiei Europene pe 2 iunie, urmând ca, vreme de două luni de zile, acesta să fie evaluat de Comisie pentru a se ajunge la forma finală.

"Pe 2 (iunie - n.r.), înţeleg, ministrul Ghinea va prezenta varianta finală, varianta finală pe care o trimitem noi. Bineînţeles că va fi evaluată de Comisia Europeană şi vom vedea după aceea ", a declarat Florin Cîţu, duminică, înainte de Consiliul Politic al PNL.

Întrebat dacă este normal ca opinia publică să afle conţinutul PNRR după ce acesta va fi transmis la Bruxelles, premierul a spus că documentul a fost prezentat în comisiile de specialitate din Parlament.

"Specialiştii PSD au fost la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi au văzut proiectul care va merge. Va fi prezentat, varianta pe care o trimitem, repet, nu este varianta finală, urmează în continuare două luni de zile în care va fi evaluat de Comisia Europeană", a precizat Cîţu. 

Mai multe articole despre:
pnrr bruxelles fonduri europene florin citu