MENIU

Documentarul "Izvorul tinereţii" prezintă RELAŢIILE SEXUALE într-un sat din România

Documentarul "Izvorul tinereţii" prezintă RELAŢIILE SEXUALE într-un sat din România

Filmul documentar "Izvorul tinereţii/ Stream of love", de Ágnes Sós, care prezintă viaţa aparent monotonă a unor locuitori vârstnici dintr-un sat transilvănean, va fi difuzat, în premieră, la HBO, pe 14 august, de la ora 20.00, informează televiziunea.

Filmat într-un sat din România, documentarul "Izvorul tinereţii/ Stream of love" (Ungaria, 2013) explorează relaţiile intime dintre un octogenar şi femeile din satul lui. Pe măsură ce vizitează fiecare femeie, ies la suprafaţă adânci secrete dramatice. Totul este însoţit de umor şi farmec.

Iubirea şi dorinţa umplu minţile sătenilor dintr-un sat maghiar din Transilvania, România, chiar dacă aceştia se află la vârsta a treia. Timpul s-a oprit aici şi, chiar dacă cei mai mulţi săteni sunt în vârstă, au suflete tinere. De exemplu, Feri este un romantic incurabil. Deşi a trecut bine de 80 de ani, le face în continuare avansuri celor 25 de văduve din sat - deşi susţine că doar două sau trei dintre ele merită efortul. Şi femeile vorbesc deschis atunci când îşi împărtăşesc cele mai intime gânduri şi vise în faţa camerei. Poveştile lor tragi-comice demonstrează că vechiul joc al iubirii încă se joacă în acest sat îndepărtat, înconjurat de aura trecutului, potrivit mediafax.ro.

Mai multe articole despre:
ţărani săteni documentar sex Izvorul tinereţii