MENIU

Jurnalista Emilia Șercan blochează titlul de doctor al fostului ministru Liviu Pop

Titlul de doctor al fostului ministru al Educației Liviu Pop a fost blocat de anchetele jurnalistului de investigații Emilia Șercan, după prezentarea lucrării comisia stabilind să amâne decizia în acest caz din cauza prezentării unor suspiciuni de plagiat de către jurnalistă.  

Titlul de doctor al fostului ministru al Educației Liviu Pop a fost blocat de anchetele jurnalistului de investigații Emilia Șercan, după prezentarea lucrării comisia stabilind să amâne decizia în acest caz din cauza prezentării unor suspiciuni de plagiat de către jurnalistă.

”Domnule doctorand, stimați invitați, distinși membri ai prezidiului, permiteți-mi să vă comunic decizia luată în unanimitate de către comisia pe care astăzi o prezidez.

Dată fiind existența unor posibile suspiciuni de similitudine sau plagiat în teza de doctorat a doctorandului Pop Liviu Marian, suspendăm ședința de astăzi până în momentul în care domnul doctorand împreună cu domnul conducător de doctorat vor decide reparcurgerea pașilor obligatorii pentru susținerea tezei de doctorat și o rugăm, de asemenea, pe doamna Emilia Șercan, dacă are amabilitatea să ne pună la dispoziție elementele care astăzi au concurat la luarea deciziei.

Domnule doctorand, ne pare rău, dar cred că cel mai bine, atât pentru instituția pe care o reprezint, dar și pentru dumneavoastră, este ca nicio suspiciune să nu existe, să nu planeze asupra activității dumneavoastră și asupra activității conducătorului de doctorat. Declar ședința publică închisă. Vă mulțumesc!", anunță profesorul universitar Adrian Iacob, rectorul Academiei de Poliție”.

45 de minute a vorbit coordonatorul lui Liviu Pop. Înainte de a încheia, mi-a transmis câteva amenințări deloc voalate, pe motiv că "tot v-ați autoinvitat la susținere".

"Într-un război, este bine să fim prudenți, să fim atenți. Relațiile de comunicare sunt relații de putere și forță. Care pe care", a mai spus Pișleag.

 

Citește continuarea pe pressone.ro.

Mai multe articole despre:
doctorat pop