Doar 7 țări din lume au aerul curat, potrivit OMS. Care sunt locurile unde oamenii respiră cel mai sănătos
Organizația Mondială a Sănătății a făcut publice informații importante referitoare la calitatea aerului din diverse țări din întreaga lume, identificând doar câteva state care se bucură de un aer curat în conformitate cu standardele legate de poluarea cu microparticule
Organizația Mondială a Sănătății a dezvăluit că doar 7 dintre cele 134 de țări analizate se aflau sub limita organizației legată de particulele emise de mașini și procesele industriale. În același timp, calitatea aerului din unele țări s-a înrăutățit semnificativ.
Cele mai multe țări nu îndeplinesc standardul pentru PM2.5, un tip de funingine microscopică. Are o mărime mai mică decât diametrul unui fir de păr.
Atunci când aceste particule sunt inhalate, pot duce la numeroase boli și chiar și moartea victimelor, scrie The Guardian.
Raportul emis de IQAir, o organizație elvețiană cunoscută pentru focusul său pe calitatea aerului, a dezvăluit date impresionante referitoare la aerul din diverse colțuri ale globului. Cu ajutorul celor peste 30.000 de stații de monitorizare din întreaga lume, au fost identificate doar 7 țări care se bucură de un aer curat potrivit standardelor impuse.
Țările ale căror cetățeni se bucură de cel mai bun aer din lume sunt: Australia, Estonia, Finlanda, Grenada, Islanda, Mauritius și Noua Zeelandă.
La polul opus, Pakistan a primit rușinosul „premiu” de cea mai poluată țară. Are un nivel PM2.5 de 14 ori mai mare decât standardul OMS. India, Tajikistan și Burkina Faso ocupă și ele locuri codașe în top.
Studiul vine, însă, și cu vești bune: La nivel mondial, calitatea aerului s-a îmbunătățit față de deceniile precedente, când poluarea era scăpată de sub control. Dar există locații în care nivelul de poluare e foarte periculos.
Dincolo de singurele țări care au aerul curat, eforturile de îmbunătățire a aerului din China au fost complicate anul trecut din cauza activităților economice care au avut loc după pandemie. Potrivit raportului, nivelul PM2.5 a crescut cu 6.5%.
„Din păcate, lucrurile merg invers,” a declarat Glory Dolphin Hammes, directoare IQAir. „Știința e foarte clară atunci când vine vorba de impactul poluării. Dar suntem atât de obișnuiți să avem un nivel de poluare pe fundal care e mult prea mare pentru a fi sănătos. Nu luăm măsuri suficient de repede.”