Doar 10.830 de români s-au vaccinat anti-Covid în ultimele 24 de ore cu prima doză. Ce reacții adverse au fost semnalate
15.260 de români s-au vaccinat împotriva noului coronavirus în ultimele 24 de ore, din care 10.831 cu prima doză. Au fost raportate cinci reacții adverse, potrivit datelor făcute publice miercuri, 4 august, de Comitetul Naţional pentru Vaccinarea anti-COVID (CNCAV).
Până în prezent, conform CNCAV, au fost administrate 9.456.458 de doze (începând cu 27 decembrie 2020) unui număr de 5.035.792 de persoane. Din total, 4.890.283 au primit și rapelul.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 5 reacţii adverse comune şi minore, dintre care 2 la Pfizer, una la Moderna și două la Johnson&Johnson. Toate au fost reacții de tip general.
De la începutul imunizării, s-au înregistrat 16.840 de reacţii adverse la vaccinurile Pfizer, Moderna, AstraZeneca și Johnson&Johnson. Dintre acestea, 1.802 sunt reacţii de tip local, iar 15.038 reacţii generale.
59 de reacţii adverse sunt în curs de investigare, precizează CNCAV.
Date la zi despre evoluția COVID-19 sunt disponibile pe pagina special dedicată Coronavirus România
Mai multe articole despre:
vaccinare anticovid
coronavirus romania
vaccinare romania
reactii adverse
cncav