MENIU

Doamnele din PSD vor "ședință secretă" la tribunal, după ce iubita lui Dragnea a fost "jignită"

Irina Tănase

Doamnele din PSD, în fața instanței. Vineri, 28 septembrie, trebuia să înceapă procesul intentat site-ului de satiră și umor Times New Roman și jurnaliștilor de acolo de Irina Tănase, iubita liderului PSD, Liviu Dragnea, și de susținătoarele sale Viorica Dăncilă, Carmen Dan, Olguța Vasilescu și Gabriela Firea. Doamnele cer 500 de mii de euro, pentru că jurnaliștii ar fi jignit-o pe iubita lui Dragnea. Prima înfățișare a fost amânată pentru data de 26 octombrie.

Irina Tănase, iubita liderului PSD, Liviu Dragnea, Viorica Dăncilă, Gabriela Firea, Carmen Dan și Olguța Vasilescu trebuie să dea o declarație pe 26 octombrie în procesul în care cer unor jurnaliști și publicației Times New Român daune totale de 500.000 de euro.

"Citarea reclamanților se face pentru a se prezenta personal în instanță cu mențiunea luării interogatoriului, așa cum au cerut în cererea de chemare în judecată", a explicat judecătorul Claudiu Ulariu citat de Ziare.com.

Irina Tănase, Viorică Dăncilă, Gabrela Firea, Carmen Dan și Olguța Vasilescu sunt reprezentate de aceeași casă de avocatură. Apărătoarea acestora a cerut că întregul proces să se desfășoare în ședința secretă.

"Este vorba de funcțiile deținute de acestea, sunt aspecte private, viața personală nu poate face subiectul unui cancan, care se poate desfășura la ușa instanței de judecată. Cererea de chemare în judecată vizează niște jigniri dintr-un articol de presă", a pledat avocata.

Tribunalul a respins solicitarea acesteia și a decis că procesul să fie public, în bază deciziilor CEDO.

De aceeași părere au fost și avocatul Times New Roman și al jurnaliștilor chemați în judecată. "Nu vorbim de persoane private: Irina Tănase este membru PSD și iubita șefului PSD, premierul țării, miniștrii... Considerăm că în momentul asta au luat cu asalt libertatea de exprimare", a spus avocatul.

Știrea inițială:

Primul termen în dosarul în care Viorica Dăncilă, Gabriela Firea, Lia Olguța Vasilescu, Irina Tănase (iubita lui Liviu Dragnea) și Carmen Dan au dat în judecată site-ul Times New Roman, pe Alex Dona, managing director, Călin Petrar, redactorul-șef al site-ului, și pe Ovidiu Eftimie.

Irina Tănase și cele patru reprezentante ale PSD au solicitat în instanță suma de 500.000 de euro de la Times New Roman, informează Realitatea TV.

Toate expresiile jignitoare la adresa doamnei Irina Tanase au declanșat o stare fizică și mentală de rău, fiindu-i chiar teamă și jenă să iasă pe stradă datorita imaginii deformate ce i-a fost creată în ochii publicului prin expresiile folosite în cuprinsul articolului distribuit un spațiul public", au spus doamnele care i-au sărit în apărare.

În aprilie, Consiliul pentru Combaterea Discriminării a sancționat publicația Timesnewroman.ro, pentru articolul jignitor. CNCD a anunțat că a amendat cu 5.000 de lei societatea care administrează publicația, tot cu 5.000 lei pe autorul articolului, cu 3.000 lei pe editorul șef. 

Dosarul deschis în martie în instanţă are astăzi primul termen.

Mai multe articole despre:
Times New Roman