DNA şi ICCJ, verificate pentru posibile INGERINŢE POLITICE
DNA şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt verificate pentru posibile INGERINŢE POLITIC de către CSM.
Inspecţia Judiciară de pe lângă CSM va efectua verificări atât la DNA, cât şi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Asta după ce Inspecţia a fost sesizată de către secţiile de procurori şi judecători ale CSM, cu privire la declaraţiile premierului Victor Ponta, care ar fi încălcat independenţa justiţiei.
"Sesizarea noastră a fost legată de declaraţiile politice din ultima perioadă, în special cea a premierului Victor Ponta. Acea declaraţie la care ne-am referit noi în principal are două aspecte. Acea afirmaţie cu privire la o posibilă condamnare politică unde eu nu văd nicio conexiune, dar aşteptăm să vedem ce va spune Inspecţia Judiciaă. A doua chestiune ridicată de premier e faptul că doar o parte a spectrului politic a trecut prin filtrul justiţiei. Şi această afirmaţie ni s-a părut extrem de important a fi verificată. Pare-se că noi ne aflăm în mijlocul unei adevărate bătălii politice, în raport cu evenimentele politice ce se vor derula în 2014 şi de care noi, justiţia, trebuie să ne ţinem departe. Nu se vor face verificări la DNA sau la ICCJ, ci verificarea afirmaţiilor domnului premier", a declarat Horaţiu Dumbravă, membru CSM, la REALITATEA TV.
Consiliul Superior al Magistraturii a decis, marţi, să sesizeze Inspecţia Judiciară în cazul declaraţiilor făcute de premierul Victor Ponta despre condamnarea lui Adrian Năstase, au declarat, pentru MEDIAFAX, oficiali din CSM.
Adrian Năstase este un condamnat politic şi o victimă a regimului Băsescu, în condiţiile în care preşedintele Traian Băsescu a instituit din 2005 prin Macovei şi Morar, principalii săi colaboratori, un sistem, inclusiv prin dosare penale, împotriva adversarilor politici, a declarat, luni, premierul Ponta.
El a arătat, la România TV, că sentinţa dispusă împotriva lui Năstase, care a fost principala ţintă a lui Băsescu începând din 2005, reprezintă o nedreptate şi a amintit că pentru sesizările de ilegalităţi transmise de Guvern pentru acţiuni ale foştilor guvernanţi nu există niciun răspuns din partea Parchetului.
Întrebat dacă concluzia este că în România justiţia nu nu ar fi independentă, Ponta a răspuns: "Nu, este o justiţie generalizantă şi greşită. Eu cred că, în mare parte, justiţia din România este independentă. Cred că – şi până la urmă ce s-a întâmplat astăzi la CSM a arătat capacitatea reprezentanţilor justiţiei de a nu se mai lăsa impresionaţi, intimidaţi de preşedinte, au ales pe cine au vrut ei – dar cred că unul din obiectivele personale ale lui Traian Băsescu a fost acela, din 2005 încoace, de a-şi doborî prin alte metode decât cele politice principalul adversar".
În acelaşi timp, Ponta a comparat situaţia lui Adrian Năstase cu cea a fostului prim-ministru ucrainean Iulia Timoşenko.
Instanţa supremă i-a condamnat luni, în dosarul Zambaccian, pe Adrian Năstase la patru ani de închisoare cu executare, pe soţia acestuia, Dana Năstase, la trei ani cu suspendare, iar pe Irina Jianu, la patru ani cu executare.
Fostul premier a fost acuzat în acest caz că, în perioada 2002 - 2004, în calitate de premier, ar fi primit, în mod direct şi prin intermediul soţiei sale, Dana Năstase, foloase necuvenite în valoare de aproximativ 630.000 de euro la cursul de schimb 2002/2004. Aceste foloase constau în contravaloarea unor bunuri importate din China şi cheltuielile aferente acestor importuri, precum şi contravalorea unor lucrări efectuate la imobilele lui Năstase din localitatea Cornu şi din Bucureşti.