MENIU

DNA se opune insolvenţei Tel Drum

DNA se opune insolvenţei Tel Drum

Procurorii DNA s-au opus în instanță insolvenței Tel Drum, informează Realitatea TV. Procurorii anticorupţie au mers la Tribunalul Bucureşti şi au cerut judecătorilor ca, pentru cel puţin 60 de zile de acum înainte, să blocheze intrarea în insolvenţă a companiei din Teleorman.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția Judiciară Penală au solicitat Tribunalului București luarea, pentru o durată de 60 de zile, a măsurii preventive constând în interdicția inițierii procedurii de dizolvare sau lichidare a persoanei juridice S.C. Tel Drum S.A. ori, după caz, suspendarea acestor proceduri în situația în care, la data judecării prezentei cereri, acestea au fost deja inițiate.

S.C. Tel Drum S.A. a fost trimisă în judecată, ca persoană juridică, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecințe deosebit de grave, la data de 27 decembrie 2017 (detalii comunicat nr. 1276/VIII/3 din 27 decembrie 2017), potrivit unui comunicat al DNA.

De asemenea, într-un dosar separat aflat în faza de urmărire penală, față de S.C. Tel Drum S.A. s-a dispus urmărirea penală, având calitatea de suspectă pentru săvârșirea infracțiunilor de: constituire a unui grup infracțional organizat, evaziune fiscală în formă continuată, complicitate la două infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau altul.

La data de 17 ianuarie 2017 s-a adus la cunoștință  S.C. Tel Drum S.A. , prin reprezentat, calitatea de suspectă și dispunerea măsurilor asigurătorii în cauză. Tot la data de 17 ianuarie 2017, pe rolul Tribunalului Teleorman s-a înregistrat solicitarea debitorului Tel Drum SA Alexandria de deschidere a procedurii insolvenței, cererea având termen la data de 29 ianuarie 2018.

Cererea procurorilor adresată Tribunalului București a fost formulată pentru următoarele motive: SC Tel Drum SA a solicitat deja deschiderea procedurii de insolvență, ceea ce creează riscul lichidării și radierii în termen scurt a inculpatei persoană juridică, astfel încât aceasta să nu mai poată fi trasă la răspundere penală. Prin urmare, se consideră că măsura solicitată este necesară pentru buna desfășurare a procesului penal.


Mai multe articole despre:
Tel Drum