MENIU

Lucian Onea, fostul șef DNA Ploiești, chemat la Secția specială în dosarul lui Kovesi

Fostul şef al DNA Ploieşti, Lucian Onea, a fost chemat pentru prima dată la noul sediu al Secţiei speciale de anchetare a magistraţilor. Procurorii structurii i-au prelungit măsura controlului judiciar în dosarul în care, recent, a fost învinuită şi Laura Codruţa Kovesi.

Lucian Onea este cercetat într-un dosar împreună cu Mircea Negulescu, fost procuror din DNA Ploieşti şi alţi lucrători ai instituţiei, cu care ar fi constituit un grup infracţional organizat. Ei sunt acuzaţi de mai multe infracţiuni de represiune nedreaptă şi cercetare abuzivă.

Lucian Onea şi Negulescu au fost suspendaţi din funcţie. În acelaşi dosar, Laura Codruţa Kovesi, fosta şefă a DNA, a fost învinuită în urmă cu două săptămâni pentru că, potrivit Secţiei speciale, ea ar fi coordonat grupul infracţional. Kovesi a negat toate acuzațiile.

Potrivit Parchetului General, în anul 2015, Lucian Onea şi Mircea Negulescu l-au determinat prin constrângere pe fostul deputat Vlad Cosma, ameninţându-l în mod direct că o vor inculpa pe sora acestuia, Andreea Cosma, să întocmească în fals o sesizare pe un alt nume şi tabele/liste cu alegători din Republica Moldova, documente din care să rezulte că alegătorii ar fi primit bani drept "mită electorală". Documentele au fost expediate prin fax şi poştă din Chişinău la DNA Ploieşti.

Parchetul mai arată că, deşi ştia că probele sunt ticluite în mod mincinos de Vlad Cosma, Lucian Onea a solicitat Tribunalului Prahova arestarea preventivă a unui inculpat pentru infracţiunea de corupere a alegătorilor, prezentând instanţei, drept probe, documentele ticluite.

Kovesi: Nu sunt perfectă, poate am făcut și eu greșeli, dar niciodată nu am încălcat legea

Noua Secție de investigare a magistraților, înființată de PSD-ALDE în ciuda criticilor venite de la Comisia de la Veneția și Comisia Europene, a lansat o acuzație șocantă în primul caz major instrumentat: toată secţia DNA Ploieşti este acuzată de "constituirea de grup infracţional".

Procurorii CSM arată că au admis cererea şefului interimar DNA, de a aviza revocarea lui Lucian Onea de la DNA Ploieşti, deoarece analizele arată că acesta şi-a încălcat atribuţiile şi articolele din presă despre activitatea sa influenţează negativ percepţia populaţiei asupra întregii structuri.

Motivare CSM: Lucian Onea şi-a încălcat atribuţiile