MENIU

DNA o pârăște pe Elena Udrea la Inspecția Judiciară pentru că ar fi afectat independența justiției

Laura Codruța Kovesi, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA) cere Inspecției Judiciare să efectueze verificări cu privire la situația constatată în legătură cu declarațiile făcute de Elena Udrea ieri, considerând că prin aceste declarații fostul ministru al Turismului ar fi afectat independența justiției.

Astfel, Udrea Elena Gabriela a declarat, potrivit comunicatului remis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție: „Vreau să fiu judecată de abuz în serviciu. Este o tâmpenie de acuzaţie. Nu mă interesează personal, eu am multe alte acuzaţii. Pe mine mă doare în cot de această lege. Slugile SRI-ului dau aceste mesaje, de fapt slugile sistemului. Persoanele care mă atacă acum, mă atacau şi înainte când era Traian Băsescu preşedinte. Această faptă nu există nicăieri. Dacă i se năzare DNA-ului să îi facă cuiva dosar penal, sigur va face. Acest sistem e reprezentat de către SRI şi de către doamna Kovesi de la DNA. Procurorii execută ordine”.

Cu aceeași ocazie, mai susțin procurorii, Elena Udrea a afirmat: „Multe dintre dosare s-au făcut la ordin. Doamna Kovesi a dat ordinul ca eu să fiu arestată”.

Potrivit comunicatului PÎCCJ, sesizarea Inspecţiei Judiciare are în vedere următoarele:

-       asemenea afirmaţii tendenţioase, făcute de o persoană care în prezent este inculpată fiind trimisă în judecată de procurorii DNA pentru infracţiuni de corupţie şi care este judecată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt de natură să submineze autoritatea judecătorească şi sunt de natură a pune în discuţie deontologia profesională a magistraţilor. 

-       afirmaţiile au un impact deosebit asupra opiniei publice, fiind de natură să aducă atingere independenţei sistemului judiciar.

-       afirmaţiile creează dubii greu de înlăturat cu privire la independenţa magistraţilor, acreditând ideea că activitatea procurorilor implicaţi în înfăptuirea procesului judiciar se desfăşoară cu încălcarea principiului consacrat de art. 2 din Codul de procedură penală, conform căruia procesul penal se desfăşoară conform dispoziţiilor prevăzute de lege.

Elena Udrea este trimisă în judecată de DNA pentru fapte de corupție și asimilate corupție și inculpată în alte duă cauze pentru infracțiuni similare.

 

Mai multe articole despre:
DNA Udrea Kovesi