MENIU

DNA îi cere lui Iohannis aviz pentru urmărirea penală a lui Oprea în cazul morții lui Bogdan Gigină

<p>Gabriel Oprea&nbsp;</p>

Procurorii DNA cer președintelui Klaus Iohannis aviz pentru urmărirea penală a lui Gabriel Oprea. Fostul ministru de Interne este acuzat de ucidere din culpă în cazul morții polițistului Bogdan Gigină. 

Direcţia Naţională Anticorupţie a formulat în 1 septembrie cererea de efectuare a urmăririi penale faţă de senatorul Gabriel Oprea, fost ministru al Afacerilor Interne, pentru ucidere din culpă în cazul morții polițistului Bogdan Gigină.

Solicitarea DNA a fost respinsă, pe 19 septembrie, în plenul Senatului, cu 73 de voturi ”împotriva” cererii, 45 ”pentru” şi şase abţineri. 

Ulterior, Oprea a demisionat din Senat, iar Laura Codruţa Kovesi a precizat că cel mai probabil pas al DNA va fi formularea unei solicitări către președintele României, pas făcut miercuri de procurori. 

"Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a transmis procurorului general al P.I.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Președintelui României, pentru a aprecia asupra exercitării dreptului de a cere urmărirea penală a lui GABRIEL OPREA, fost viceprim-ministru pentru Securitate Națională și ministru al Afacerilor Interne, având în vedere că au reieșit indicii rezonabile cu privire la participarea acestuia la săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă în perioada în care deţinea funcţia ministerială.

Solicitarea a fost transmisă în conformitate cu prevederile legale şi constituţionale şi având în vedere încetarea, prin demisie, a mandatului de senator al lui Gabriel Oprea, începând cu data de 01 octombrie 2016 (publicată în Monitorul Oficial).
Potrivit reglementărilor legale în vigoare, efectuarea urmăririi penale faţă de persoane care deţin sau au deţinut calitatea de ministru, pentru fapte săvârşite în exercitarea mandatului, şi care, la data sesizării, nu au și calitatea de deputat sau de senator, este condiţionată de obţinerea unui aviz din partea Preşedintelui României.

Detaliile referitoare la stare de fapt reţinută de procurori în cauza respectivă se regăsesc în comunicatul nr. 1150/VIII/3 din data de 1 septembrie 2016.

Cererii transmise i-au fost atașate referatul întocmit de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, precum și un număr de 18 volume cuprinzând copii ale dosarului de urmărire penală.

Prezenta cerere de efectuare a urmăririi penale intră sub incidența art. 305 alin 4 din C.P.P., prin urmare, persoana față de care s-a solicitat sesizarea Preşedintelui României pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale beneficiază de prezumția de nevinovăție", anunță un comunicat al DNA.