Reacția DNA după votul Senatului în cazul Oprea: "Actul de justiție nu mai poate fi înfăptuit"
DNA subliniază că votul senatorilor în cazul lui Gabriel Oprea are drept consecință blocarea actului de începere a urmăririi penale.
"La data de 01 septembrie 2016 a fost formulată cererea de efectuare a urmăririi penale față de OPREA GABRIEL, senator în Parlamentul României, fost viceprim-ministru pentru Securitate Națională și ministru al Afacerilor Interne, în legătură cu săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, în perioada în care a deținut funcția ministerială (vezi comunicat nr. 1150/VIII/3 din 01 septembrie 2016). Solicitarea Direcției Naționale Anticorupție a fost supusă la vot de către plenul Senatului României la data de 19 septembrie 2016.
Respingerea cererii procurorilor Direcției Naționale Anticorupție de începere a urmăririi penale, de către majoritatea membrilor Senatului României, are drept consecință blocarea anchetei penale față de Gabriel Oprea cu privirea la infracțiunea de ucidere din culpă și îi plasează pe procurorii Direcției Naționale Anticorupție în imposibilitatea stabilirii răspunderii penale a fostului ministru de interne pentru moartea polițistului Bogdan Gigină. Cu alte cuvinte, voința exprimată de majoritatea senatorilor față de cererea formulată de procurori înseamnă că actul de justiție nu mai poate fi înfăptuit", a precizat DNA într-un comunicat.
Senatorii au respins, luni, cererea Direcției Naționale Anticorupție (DNA) de începere a urmăririi penale față de fostul premier Gabriel Oprea, în dosarul morții polițistului Bogdan Gigină, în care Oprea este acuzat de ucidere din culpă.