DNA cere un an de închisoare cu executare pentru Ludovic Orban. Liberalul află sentința pe 5 martie
Un procuror de la DNA a cerut luni judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie condamnarea preşedintelui PNL, Ludovic Orban, la un an închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei în scopul obţinerii unor foloase necuvenite.
Cererea procurorului a fost făcută la ultimul termen al procesului aflat pe rolul Instanţei supreme, în care Orban a fost achitat în primă instanţă.
Reprezentantul DNA a arătat că Ludovic Orban s-a folosit de funcţia pe care o avea în PNL pentru a obţine foloase necuvenite, iar înregistrările ambientale vin să completeze denunţul depus împotriva lui de omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu.
"La prima întâlnire, Orban îi spune martorului denunţător că este singurul candidat din PNL care poate să câştige şi i-a solicitat să se gândească la un ordin de mărime. La a doua întâlnire, Ludovic Orban a rostit cifra de 50 şi a spus că doreşte ca plata să fie cash. În instanţă, Urdăreanu a declarat că a înţeles că e vorba de 50.000 de euro. Orban i-ar fi arătat cinci degete. Banii ar fost solicitaţi pentru a fi remişi către doi directori de la posturi de televiziune. Inculpatul era conştient că se afla în afara reglementărilor legale privind finanţarea campaniei electorale", a spus procurorul.