MENIU

DNA cere aviz pentru arestarea deputatului Ion Diniță, cercetat în dosarul Căncescu

<p>Ion Diniţă</p>

Direcția Națională Anticorupție cere aviz, de la Camera Deputaților, pentru încuviințarea reținerii și a propunerii de  arestăre preventivă a deputatului PC, Ion Diniță, implicat în dosarul în care este vizat președintele Consiliului Județean Brașov, Aristotel Căncescu, fiind acuzat de procurori de complicitate la abuz in serviciu și dare de mită.

Într-o primă fază, solicitarea procurorilor DNA va fi înaintată Parchetului General, care, ulterior, o va transmite Ministerului Justiției, pentru a putea fi remisă Camerei Deputaților, urmând ca luni, cel mai probabil, în ședința de Plen, parlamentarii să se pronunțe în cazul ridicării imunității deputatului Ion Diniță, pentru a putea fi arestat preventiv.

Deputatul Ion Diniță este cercetat pentru complicitate la abuz în serviciu şi dare de mită, în dosarul lui Aristotel Căncescu, după ce Consiliul Judeţean Braşov ar fi fost prejudiciat, în urma plăţilor nelegale făcute firmei parlamentarului, cu peste 7,6 milioane de euro, potrivit Mediafax.

"Prejudiciul total cauzat bugetului Consiliului Judeţean Braşov, prin achitarea în mod nelegal din dispoziţia abuzivă a inculpatului Căncescu Aristotel, a unor sume aferente lucrărilor executate de SC Gotic SA, ca urmare a derulării contractelor nr. 8789/10.11.2006, privind lucrările de reabilitarea DJ131C km 17+000 – 29+050 Racoş - Rupea şi nr. 69/20.09.2007, privind lucrările de întreţinere, reparaţii şi salubrizare a drumurilor judeţene din Braşov( întreţinere şi salubrizare în sezonul rece -deszăpeziri precum şi întreţinerea şi reparaţii pe timp de vară), este de 32.983.878,71 lei cu TVA, echivalentul a 7.672.228,32 euro", se menţionează în documentele din dosar, obținute de Mediafax.

Procurorii DNA detaliază plăţile făcute firmei lui Diniţă, care a primit un milion de lei, sumă considerată exorbitantă de către DNA, în schimbul a două straturi de asfalt, turnate pe doi kilometri de drum, în localitatea Racoş, după care Costea Viorel, director al Direcţiei de Administrare Drumuri şi Poduri din cadrul Consiliului Judeţean, a întocmit un referat, prin care a propus alocarea unei alte sume de 2.900.000 lei, pentru plata aceloraşi lucrări.

 "Practic, cei 2 km ai drumului din incinta localităţii Racoş, pe care SC Gotic SA a turnat timp de 6 luni, două straturi de asfalt, au fost plătiţi de către Consiliul Judeţean Braşov cu suma de 1.000.000 lei +2.900.000 lei, deşi nu a existat vreun contract nou sau vreun act adiţional la contractul iniţial (nr. 8798/10.11.2006) şi nici măcar un act de recepţie, al pretinselor lucrări efectuate, pentru care deja fusese achitată suma exorbitantă de 1 milion lei", se arată în documentele anchetatorilor, potrivit aceleiași surse.