MENIU

DNA a început urmărirea penală in rem în cazul acoperișului Arenei Naționale

Arena Naţională

Procurorii DNA s-au sesizat din oficiu în cazul Arenei Naționale, închisă din cauza acoperișului neomologat, și au declanșat urmărirea penală in rem. 

"La data de 18 ianuarie 2016, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie s-au sesizat din oficiu şi efectuează acte de urmărire penală in rem (față de faptă) cu privire la suspiciunea săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul.

Sesizarea din oficiu a avut la bază următoarele :

La începutul lunii noiembrie a anului 2015, Primăria Bucureşti a decis închiderea „Arenei Naţionale” din cauza membranei acoperişului ce ar fi fabricat dintr-un material neomologat în România. Din acest motiv, nu s-a emis aviz din partea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (I.S.U.).

Din datele existente, rezultă că proiectul prevedea edificarea unui acoperiş de tablă, fix, pentru care exista aviz I.S.U. Ulterior, proiectul a fost modificat, fără a se cunoaşte motivele care au stat la baza deciziei, prevăzându-se construcţia unui acoperiş retractabil, din alt material, aspect care impunea obţinerea unui nou aviz I.S.U.

La încheierea lucrărilor, deşi se ştia că nu este posibilă obţinerea avizului, s-a efectuat plata către constructor.

Construirea stadionului a costat 234 milioane euro, din care acoperişul a costat 84 milioane lei", precizează comunicatul DNA.

O problemă de 25 de milioane de euro

Acoperişul retractabil al Arenei este fabricat în Germania, dintr-un material care nu este omologat, însă, în România. Acoperişul de 25 de milioane de euro este considerat pericol public.

"Stadionul Naţional va rămâne închis până se găseşte o soluţie. Am făcut o adresă către ISU şi aşteptăm un răspuns.", a spus Consilierul pe probleme de dezvoltare şi investiții al primăriei Capitalei, Victor Picu.

Primarul general interimar al Capitalei, Răzvan Sava, a anunţat pe pagina sa de Facebook, că stadionul Arena Naţională nu poate fi utilizat din cauza acoperişului retractabil, pentru care suma iniţială a proiectului a crescut cu 200 de milioane de lei şi care a fost construit fără să existe autorizaţie de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), iar eliberarea acestui document este şi acum imposibilă din cauza faptului că materialul din care este construit nu este omogolat în România, scrie Mediafax.ro.

"Ştim cu toţii că în acest moment nu putem folosi stadionul Arena Naţională. Vreau să lămuresc public de ce s-a ajuns în această situaţie şi cum cel mai scump stadion din România nu poate primi aviz ISU. Contractul iniţial semnat pentru realizarea modernizării stadionului prevedea un acoperiş fix, din tablă. Pentru acest proiect au fost obţinute toate avizele necesare, inclusiv pe cel de la IGSU. Au început lucrările de modernizare, iar pe parcurs a apărut ideea schimbării formei de acoperiş. S-a ajuns astfel ca acoperişul să fie făcut mobil. În acel moment, trebuia schimbat proiectul şi obţinut avizul ISU pe noua formă de acoperiş. Acest lucru nu s-a întâmplat. Acoperişul a fost făcut fără autorizaţie. Contractul a fost mărit pentru realizarea acestui acoperiş, iar între timp au fost semnate două acte adiţionale în valoare totală de 200 milioane de RON. Primul act adiţional prevedea suma de 84 milioane lei, iar al doilea, suma de 112 milioane lei, ambele fiind semnate înainte de desfăşurarea finalei Cupei UEFA", susţine edilul.

Potrivit lui Sava, la finalul lucrărilor, deşi se ştia că stadionul nu va putea primi avizul de la IGSU, din cauza faptului că materialul din care este construit acoperişul nu este omologat în România, fosta administraţie a decis totuşi să semneze recepţia lucrărilor.

"Astfel, în lipsa reprezentanţilor ISU, a fost semnat procesul verbal de recepţie şi a fost făcută şi plata către constructor. În acest moment, suntem în situaţia în care nu putem primi avizul ISU pentru desfăşurarea de activităţi sportive şi culturale. Materialul din care este făcut acoperişul nu este omologat în România şi, momentan, nu putem şti dacă se va putea omologa sau nu printr-un act normativ", a explicat Sava.

Primarul interimar al Capitalei a afirmat că acesta este un caz tipic de gestiune proastă a banului public şi de management defectuos.

"Am aruncat banii pe apa sâmbetei. Fosta administraţie a construit un stadion fără să ţină cont de normele în vigoare la data respectivă. Fac precizarea că dacă se respectau normele în vigoare la acea dată, acest acoperiş nu trebuia construit în forma în care este acum. Nu ştim dacă acest material va fi sau nu omologat. Încercăm să găsim o soluţie pentru a putea folosi stadionul", a mai arătat Răzvan Sava.

Edilul susţine că, în prezent, singura soluţie care pare rezonabilă este ca toate activităţile să se desfăşoare cu acoperişul strâns.

"Vom vedea dacă se va putea obţine aviz în aceste condiţii. Dacă nu vom obţine avizul nici în aceste condiţii, va trebui să demontăm acoperişul retractabil. Acest lucru înseamnă că trebuie să cheltuim bani publici pentru a repara o prostie făcută de fosta administraţie", a mai spus Sava.

Primarul a adăugat că, din punctul lui de vedere, s-a produs un prejudiciu şi a anunţat că va demara un audit tehnico-financiar "care să aducă lumină în acest dosar".

Mai multe articole despre:
DNA anchetă sesizare arena nationala