DNA a descins la Garda Forestieră: Mai mulți comisari au fost luați pentru mită
Un consilier de la Garda Forestieră Suceava a fost reţinut, iar alţi patru au fost plasaţi sub control judiciar, fiind acuzaţi că ar fi pretins şi primit bani şi bunuri de la agenţi economici cu activitate în domeniu şi de la alţi funcţionari silvici controlaţi, în schimbul protecţiei sau al neaplicării unor sancţiuni. Potrivit anchetatorilor, sumele primite variau între 300 şi 5.000 de lei.
Procurori ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea lui Mihai Ionel Popovici, consilier în cadrul Gărzii Forestiere Suceava, pentru luare de mită în formă continuată. În acelaşi caz, DNA a dispus plasarea sub control judiciar pentru 60 de zile a inculapţilor Sorin Cezar Ţăpuleasca, (consilier superior în cadrul Gărzii Forestiere Suceava) pentru luare de mită în formă continuată, a lui Florentin Doru Cucu şi Dimitrie Chira, ambii consilieri superiori la GF Suceava, pentru luare de mită şi a lui Dănuţ Adrian Pavel, tot consilier superior în cadrul GF Suceava, pentru luare de mită în formă continuată.
Potrivit procurorilor, în perioada martie - octombrie 2024, primii patru inculpaţi, respectiv octombrie – noiembrie 2022 ultimul inculpat, în calitate de angajaţi ai Gărzii Forestiere Suceava, ar fi pretins şi primit de la mai mulţi agenţi economici din domeniul forestier, precum şi de la alţi funcţionari silvici (pădurari, ingineri silvici etc.), sume de bani cuprinse între 300 de lei şi 5.000 de lei şi alte foloase necuvenite, „în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu vizând verificarea şi controlul modului în care este respectată legislaţia privind regimul silvic, în scopul protejării activităţii acestora”.
„În mod concret, sumele sau bunurile ar fi fost solicitate de inculpaţi pentru ca aceştia să nu ia măsurile legale de sancţionare contravenţională pentru abaterile săvârşite de agenţi economici sau pentru a lua măsuri legale mai blânde. De asemenea, sumele de bani sau bunurile cerute cu titlu de mită vizau şi soluţionarea favorabilă şi cu celeritate a unor cereri a căror soluţionare se află în competenţa Gărzii Forestiere Suceava”, menţionează DNA.