MENIU

Tensiuni la Chișinău. Interdicția impusă lui Dmitri Rogozin, luată în derâdere de vicepremierul rus

Ministerul de Externe din Republica Moldova a interzis avioanelor militare ruse cu care vicepremierul rus Dmitri Rogozin urma să ajungă la Tiraspol pentru a marca 25 de ani de la desfăşurarea trupelor de pace la Nistru să intre în spaţiul aerian al ţării, însă Rogozin a răspuns că oricum vine la Chişinău, deoarece a fost invitat de preşedintele Igor Dodon, informează joi Radio Chişinău şi Deschide.md.

Potrivit portalului Deschide.md, care citează o scrisoare oficială pe care ministrul Andrei Galbur i-a înmânat-o miercuri ambasadorului Rusiei la Chişinău, Farit Muhametşin, autorităţile de la Chişinău şi-au exprimat refuzul ca delegaţia rusă să survoleze spaţiul aerian al Republicii Moldova cu avioane militare, care urmau să aterizeze atât la Chişinău, cât şi la Tiraspol, conform planului părţii ruse, informează agenția Agerpres.

'Autorităţile din Republica Moldova sunt nevoite să refuze acordarea dreptului de a traversa spaţiului său aerian şi de a ateriza a avioanelor Forţelor Aeriene Militare a Rusiei în aeroporturile din Chişinău şi Tiraspol în legătură cu lipsa condiţiilor necesare în acest sens, fapt despre care partea rusă a fost anunţată anterior de nenumărate ori', se menţionează în scrisoarea MAE. Autorităţile de la Chişinău îşi exprimă totodată regretul în legătură cu lipsa unui plan comun de manifestări cu ocazia aniversării a 25 de ani de la desfăşurarea operaţiunii de menţinere a păcii pe Nistru şi consideră inoportună desfăşurarea unor asemenea evenimente în mod unilateral. 

Însă Dmitri Rogozin a declarat că nu va renunţa să viziteze Republica Moldova la finele lunii iulie, invocând invitaţia pe care i-a făcut-o în acest sens preşedintele Igor Dodon. 'Nu am înţeles: cine şi ce nu mi-a permis. Voi ateriza şi mă voi întâlni cu preşedintele Moldovei şi conducerea Transnistriei... Sunt invitat în Chişinău de preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon. (...) Ce ţine de mijlocul de transport, vom anunţa în modul stabilit partea-gazdă, dar nu pe cei care mereu fac declaraţii provocatoare', a scris Rogozin pe pagina sa de Facebook, în replică la refuzul Chişinăului de a acorda un 'coridor verde' pentru delegaţia Federaţiei Ruse. 

La rândul său, într-un comentariu pe Twitter, Igor Dodon a scris că Rogozin este aşteptat 'cu drag'. 'Dmitrii Olegovici, vă primim cu drag. Vă aşteptăm...', a scris Dodon. 

Dmitri Rogozin ar urma să ajungă în Republica Moldova la sfârşitul lunii iulie.