MENIU

Disperaţi după NINSORILE DIN ROMÂNIA. Oamenii speră ca vremea să nu se încălzească brusc

După ninsorile din România, oamenii speră să nu se încălzească brusc

Abia au scăpat de o problemă şi se confruntă deja cu alta. Sute de localnici din Brăila, care de mai bine de două săptămâni au casele înconjurate de nămeţi de aproape cinci metri, s-au trezit cu un alt necaz. Pereţii locuinţelor au început să crape din cauza umezelii. Oamenii se tem că vor rămâne fără acoperiş, în plină iarnă.

Zăpada ajunge şi acum la cinci metri înălţime în unele locuri, iar localnicii îşi croiesc cu greu drum până la animale.

"Uite, acum desfundam sa dau la pasari, sa le scot afara. Din 20 si pana acum nu au iesit afara de acolo. Am facut o gaura acolo, am spart geamul si le-am dat mancare, a mancat zapada!", a spus un localnic. Localnicii îşi amintesc foarte bine chinurile prin care au trecut în timpul ninsorilor masive şi a viscolului.

"In spate am tras, am pus nailon, am tras zapada de la usa si dupa aia am dat ca sa iesim afara din casa. Teroare a fost. Soţul a ieşit pe geam". "Cand ne-am sculat dimineata si am vazut peretele de zapada, zic doamne pe unde iesim noi acum, ce facem noi acum. Noi ca noi, ca gaseam ce sa mancam, dar erau animalele afara, uite pe aici am iesit amandoi".

Sătenii speră acum ca vremea să nu se încălzească brusc pentru că astfel s-ar putea confrunta cu o nouă mare problemă: inundaţiile.

Mai multe articole despre:
brăila zăpada sate zăpadă