MENIU

Dispare pâinea de 1 leu

Dispare painea de 1 leu

Pâinea "de un leu" ar putea dispărea de pe piaţă. Este un efect al scumpirilor în lanț care au lovit economia românească în ultimele luni.

În magazine, clienţii pot observa deja o scumpire de câţiva bani a pâinii şi a produselor de panificaţie, astfel că cel mai ieftin sortiment, franzela de 1 leu, a ajuns să coste peste această sumă.

Reprezentanţii industriei confirmă că pâinea s-a scumpit şi nu exclud majorări de preţuri şi în continuare.

"Trebuie să analizăm costul energiei, cheltuielile cu gazele naturale, forţa de muncă care a devenit mai scumpă prin faptul că salariul minim a crescut de două ori. Toate acestea s-au contabilizat, iar cel ce a constatat că are deja cheltuieli mai mari decât încasări, a trebuit să scumpească produsul. Sunt semnale în acest sens şi cred că ar trebui să ne aşteptăm şi la alte scumpiri în 2018. Am fost notificaţi că energia se va scumpi cu 35%. Or toate aceste creşteri de tarife la utilităţi se văd în preţ şi nu numai la pâine. Fiecare agent economic îşi face calculele şi ia decizia care să îi convină", a declarat pentru Economica.net Aurel Popescu, preşedintele Rompan.

Producătorii din industria de morărit şi panificaţie au început să îşi ajusteze preţurile, ca urmare a valurilor de scumpiri la utilităţi şi a creşterii costurilor cu forţa de muncă din ultima perioada.

Mai multe articole despre:
pâine scumpiri pâini