Disney va ÎNCHIDE cel puțin 60 de magazine din America de Nord. Planul de MĂSURI al companiei
Disney va închide anul acesta cel puţin 60 dintre magazinele sale din America de Nord. Lucrurile nu se opresc însă aici. Numărul 1 mondial din industria divertismentului anunță, într-un comunicat de presă, că intenţionează să "reducă semnificativ punctele sale fizice de vânzare" pentru a dezvolta comerţul electronic. Grupul nu specifică locaţiile magazinelor care se vor închide şi nici numărul de locuri de muncă care se vor pierde în urma acestei decizii. În prezent, există în jur de 300 de "magazine Disney" în întreaga lume.
Potrivit comunicatului, "pandemia a schimbat ceea ce se aşteaptă consumatorii de la un retailer", comportamentul acesta orientându-se spre cumpărăturile pe internet.
Disney doreşte, de asemenea, să-şi dezvolte anul viitor platforma de vânzări "shopDisney" şi să o integreze mai bine în aplicaţiile mobile dedicate parcurilor sale de distracţii şi în prezenţa sa pe reţelele de socializare.
Aceste modificări vor fi însoţite de crearea de noi produse ale diferitelor mărci deţinute de companie.