MENIU

Disidentul belarus Ales Beliaţki a fost eliberat

Disidentul belarus Ales Beliaţki a fost eliberat

Disidentul belarus Ales Beliaţki a fost eliberat în mod surprinzător, sâmbătă, după aproape trei ani de detenţie, relatează AFP.

"Voi continua să fac ceea ce am făcut anterior", a declarat pentru presă Beliaţki, un militant pentru drepturile omului în vârstă de 51 de ani.

"Am fost eliberat cu un an şi opt luni înainte de termen datorită ajutorului şi sprijinului întregii comunităţi internaţionale. Sunt convins că şi alţi deţinuţi politici vor fi eliberaţi în curând", a adăugat el.

Ales Beliaţki a înfiinţat în urmă cu 16 ani centrul Viasna (Primăvara), cu scopul de a ajuta victimele represiunilor politice. Centrul său a devenit una dintre principalele mişcări de apărare a libertăţilor publice.

El a fost încarcerat în august 2011 şi condamnat în noiembrie acelaşi an la patru ani de închisoare pentru acuzaţii de evaziune fiscală, din cauza unor conturi bancare deţinute de Viasna în Polonia şi Lituania în care erau depuse fonduri menite apărării deţinuţilor politici, o activite infracţională potrivit legii din Belarus.

Potrivit unui oficial al centrului Viasna, Vladimir Labkovici, este pentru prima oară din septembrie 2011 când un deţinut politic este eliberat înainte de termen în Belarus.

Pe de altă parte, Uniunea Europeană a salutat, sâmbătă, eliberarea lui Beliaţki şi a cerut Guvernului de la Minsk să procedeze la fel pentru toţi deţinuţii politici din această fostă republică sovietică.

Eliberarea lui Beliaţki "este un pas important făcut de autorităţile din Belarus şi trebuie urmat fără întârziere cu eliberarea tuturor deţinuţilor politici", potrivit unui comunicat al serviciilor Înaltului Reprezentant UE pentru Afaceri Externe, Catherine Ashton.

Eliberarea tuturor deţinuţilor politici şi restabilirea drepturilor civile ale acestora ar putea "contribui la ameliorarea relaţiilor între Uniunea Europeană şi Belarus", se arată în comunicat.