Discutarea Raportului privind starea justiţiei pe 2013, amânată de CSM
Discutarea Raportului privind starea justiţiei pe 2013 de către membrii plenului Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a fost amânată, joi, de reprezentanţii instituţiei, urmând ca acesta să fie analizat în următoare şedinţă de plen.
Membrii CSM au decis să amâne dezbaterea raportului pentru o dată ulterioară, pentru a mai fi aduse completări şi modificări la acesta.
Conform documentului citat, volumul total de activitate înregistrat la nivelul instanţelor judecătoreşti în 2013, cu excepţia instanţelor militare, a fost de 3.337.426 de dosare, ceea ce corespunde unei creşteri cu 0,05 la sută faţă de anul 2012.
"Spre deosebire însă de anii anteriori, schemele instanţelor au fost suplimentate cu 150 de posturi de judecător, reprezentând o majorare cu 3,3 la sută a schemelor de personal", se arată în raportul citat.
Totodată, raportul atestă faptul că în anul trecut instanţele au trebuit să judece cu aproximativ 670.000 de cauze mai mult, comparativ cu situaţia din 2009, ceea ce reprezintă o creştere cu 38,51 la sută.
Referitor la volumul total al dosarelor penale de la nivelul parchetelor, în anul 2013 acesta a ajuns la 1.826.427, în creştere cu 4,11 la sută comparativ cu anul precedent.
Tot în acest raport se menţionează că instanţele şi parchetele consideră că independenţa justiţiei a fost ameninţată, în 2013, în principal prin acţiuni ale mass-media, Executivului şi Legislativului.
Potrivit sursei citate, principalele modalităţi prin care factorul politic a încercat să influenţeze sistemul judiciar au constat în: luările de poziţie publice cu privire la activitatea instanţelor şi parchetelor, atât faţă de cauzele aflate în curs de soluţionare, cât şi faţă de hotărârile definitive, schimbările legislative, adoptarea unor acte normative care ulterior sunt frecvent modificate sau declarate neconstituţionale, subfinanţarea sistemului judiciar, dar şi "blocarea dosarelor penale ale deputaţilor sau senatorilor în Parlament", din perspectiva imunităţii de care se bucură aceştia.