DISCURSUL SECRET al preşedintelui Klaus Iohannis
KLAUS IOHANNIS, DISCURSUL SECRET. Pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale a fost publicat discursul susţinut de Klaus Iohannis în cadrul recepţiei private cu ocazia învestirii în funcție, la Palatul Cotroceni.
„Dragii mei,
Bine aţi venit, mulţumesc că aţi venit la această recepţie pe care am dorit să o dau cu ocazia preluării mandatului de preşedinte al României. Vă mulţumesc pentru implicarea dumneavoastră în parcursul care a făcut posibilă ziua de astăzi, fiecare dintre dumneavoastră, fiecare dintre cei din sală v-aţi implicat fiecare în felul lui. Vă felicit, aţi reuşit! Soţia mea, Carmen, şi cu mine suntem foarte bucuroşi că avem ocazia să vă salutăm aici, cu ocazia acestui eveniment. Dar în istorie, lucrurile nu vin aproape niciodată de azi pe mâine. Întotdeauna există evenimente care anunţă o evoluţie, întotdeauna există evenimente care prefigurează parcursul istoriei. Şi, cred că, în acest moment, şi poate chiar cu ocazia acestei întruniri de bucurie este bine să ne amintim că exact acum 25 de ani Revoluția română a făcut posibilă această evoluție neașteptată pentru mulți dar, în același timp, cred că este bine să ne amintim că oameni s-au jertfit pentru ca noi astăzi să putem să ne bucurăm. Și vă propun un moment de reculegere în cinstea celor care s-au jertfit cu ocazia Revoluției Române. Mulțumesc! Este o perioadă foarte specială. Suntem foarte aproape de sărbătoarea Crăciunului. Și, dacă întrebăm pe oricine ce sentimente ar trebui să așteptăm Crăciuniul, cred că majoritatea vor spune: cu calm, cu liniște și cu speranță. Și cred că aceste cuvinte sunt importante și pentru mandatul meu și sper să fie mult mai mult decât o coincidență că speranța ne-a adus aici, calmul l-am recomandat astăzi în alocuțiunea mea din Parlament și, atunci, cu această ocazie, îmi permit să vă doresc Crăciun fericit, sărbători fericite și numai bine!”.
La eveniment au participat aproximativ 200 de persoane: parlamentari și lideri ai PNL, colaboratori ai lui Klaus Iohannis din campania electorală sau de la Sibiu. Printre invitaţi s-au aflat și Simona Halep, Andrei Pleşu, Victor Rebengiuc, Andrei Şerban.