MENIU

Discurs CRUCIAL al lui Joe Biden, pe 21 septembrie, în faţa Adunării Generale a ONU

Joe Biden, președintele SUA / Foto: ProfiMedia

Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, va vorbi pe 21 septembrie în faţa Adunării Generale a Naţiunilor Unite, la New York. Anunțul a fost făcut, luni, de Casa Albă, într-un comunicat de presă.

Reuniunea, care a avut loc anul trecut pe ecrane interpuse din cauza pandemiei de coronavirus, va fi organizată în format hibrid combinând intervenţii în persoană şi de la distanţă.

Până în prezent, aproape o sută de şefi de state şi de guverne şi-au anunţat la ONU intenţia de a veni la New York, potrivit unei liste provizorii de participanţi obţinută de AFP și citată de HotNews.ro.

Legat de participarea la eveniment, tot ce se știe până acum este că au fost impuse condiții stricte, având în vedere situația generată de pandemia de coronavirus. Mai exact, prezenţa pentru fiecare delegaţie la sediul ONU a fost limitată la 7 persoane şi la 4 pentru delegaţia în amfiteatrul Adunării Generale.

Vaccinarea anti-Covid sau testul negativ sunt obligatorii.

 

Mai multe articole despre:
biden joe biden adunare generala onu 21 septembrie