MENIU

Directorul Serviciului german de Informații Militare a fost demis. Amenințarea terorismului de extremă-dreapta, în creștere

Christof Gramm. Foto: welt.de

Directorul Serviciului de Informații Militare (MAD) din Germania, Christof Gramm, a fost demis în urma criticilor privind prezența unor extremiști de dreapta în armată. Anunțul a fost făcut de ministerul Apărării, care a precizat că instituția are un rol esențial în contracararea activităților extremiste. Măsura privind înlocuirea șefului MAD face parte din planul de reformă a instituției și a armatei. 

”Christof Gramm a inițiat și aplicat reforme necesare, obținând îmbunătățiri notabile, dar sunt necesare și noutăți în materie de personal”, a transmis ministrul Apărării, citat de mediafax. Annegret Kramp-Karrenbauer a precizat că MAD ”are un rol important în contracararea activităților extremiste, prin recunoașterea tendințelor radicale în faza inițială și depistarea elementelor implicate”.

Decizia privind demiterea lui Gramm, care ocupa această funcție din 2015, face parte din procesul de reformă în cadrul MAD şi al armatei germane după o serie scandaluri în care au fost implicaţi extremişti de dreapta.

Serviciul de Informații Militare a fost implicat în mai multe scandaluri cu privire la legăturile unora dintre membrii săi cu mişcarea de extremă-dreapta. În iunie, ministrul Apărării a anunțat dizolvarea parțială a unității militare de elită. Atunci, Kramp-Karrenbauer reclama că forţele speciale (KSK) ”au devenit parţial autonome” în raport cu restul armatei germane ”în special din cauza unei culturi toxice a unor persoane aflate la conducerea lor”.

Mai mulţi membri ai forţelor speciale au fost identificaţi ca fiind susținători ai mișcării ultranaționaliste, în contextul în care autoritățile de la Berlin sunt îngrijorate de amenințarea în creștere a terorismului de extremă-dreaptă, care îi vizează în special pe migranţi, evrei şi responsabili politici care îi susţin.