Directorul RA-APPS, Gabriel Surdu, a fost arestat preventiv
Directorul RA-APPS, Gabriel Surdu, a fost arestat preventiv. Surdu este acuzat de fapte de corupţie. Prejudiciul din dosar este de 11 milioane de euro.
Curtea de Apel București (CAB) a decis marți arestarea preventivă pentru 30 de zile a șefului Regiei Autonome - Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS), Gabriel Surdu, după ce a admis contestația procurorilor DNA.
Decizia este definitivă.
În 30 aprilie, Tribunalul București a decis ca șeful RA-APPS, Gabriel Surdu, să fie cercetat sub control judiciar, având printre obligații și pe cea de a nu părăsi țara, însă hotărârea a fost atacată de DNA.
Gabriel Surdu, director al RA-APPS, este anchetat de DNA pentru cumpărare de influență.
În cauză este urmărit penal și Cristinel Bîgiu, președinte al Consiliului Județean Buzău la data faptei, pentru trafic de influență.
"În vara anului 2013, în contextul unei întâlniri pe care au avut-o într-un restaurant din București, Gabriel Surdu Georgian i-a solicitat interlocutorului său, în calitate de președinte al CJ Buzău, să-i faciliteze obținerea unor contracte de lucrări publice în județul Buzău pentru o firmă pe care primul o administra prin intermediar. Cristinel Bîgiu a fost de acord cu cererea lui Surdu și i-a promis că-l va sprijini să obțină un contract de lucrări pentru firma respectivă într-o comună de pe raza județului Buzău. La rândul său, Gabriel Surdu i-a promis președintelui CJ Buzău că-i va remite 8% din valoarea contractului în schimbul intervenției sale pe lângă primarul localității respective, în vederea câștigării licitației", susține DNA, potrivit agerpres.ro.
Cei doi, susțin procurorii, au convenit ca o primă tranșă, de 75.000 de euro, să fie dată la câteva zile de la momentul discuției, lucru care s-a și întâmplat, banii fiind remiși lui Bîgiu printr-un intermediar.
DNA a precizat că, în 1 noiembrie 2013, în baza celor stabilite de Bîgiu, între primăria comunei respective și o societate comercială a fost încheiat un contract de prestări servicii, având servicii de consultanță constând în: îndrumarea metodologică privind aplicarea de către primărie a procedurii de atribuire a contractelor de achiziție publică/acordurilor cadru; informarea primăriei respective asupra prevederilor legale și schimbărilor survenite la nivel legislativ în domeniul achizițiilor publice; verificarea documentațiilor aferente procedurilor de atribuire, inițiate de către primărie, precum și a documentelor care au fost întocmite pe parcursul respectivelor proceduri și care au fost puse la dispoziția prestatorului de către instituția publică, din punct de vedere al conformității acestora cu prevederile legale; asistență în vederea întocmirii de către primărie a punctelor de vedere în legătură cu contestațiile depuse în fața instituțiilor abilitate prin care se atacau acte ale acesteia.
Anchetatorii au arătat că, în 21 mai 2014, tot în baza celor stabilite de Bîgiu, între primăria comunei respective și firma controlată de Surdu a fost încheiat un contract de lucrări având ca obiect ''Modernizare drumuri de interes local și rețea publică de canalizare și stație de epurare'', în valoare de aproximativ 11 milioane euro.
"Procentul de 8% din valoarea contractului, promis suspectului Bîgiu de Gabriel Surdu, se ridica la suma de cca. 878.222,47 euro, din care acesta din urmă achitase o primă tranșă de 75.000 euro", mai susțin procurorii.