MENIU

Directorul Poştei Române despre oficiile din țară:"Mi-e rușine"

irectorul general al Companiei Naţionale Poşta Română, Mircea Tudosie, spune că şi lui îi este ruşine de cum arată oficiile poştale din ţară, dar că din 2019 se vor face investiţii majore. 

Sediile urmează să fie modernizate după un standard prevăzut într-un "manual de identitate al Poştei", care urmează să fie tipărit. Tudosie a anuţat că, tot de anul viitor, vor fi lansate servicii în premieră pentru Poşta Română, precum cele imobiliare, schimbul valutar, servicii financiare exclusive, dar şi un card de pensii.

"Acum bugetăm şi în curând o să..., în premieră, o să aliniem un buget pe minim doi ani de zile, ceea ce nu s-a mai întâmplat în Poşta Română. O mare parte din buget va fi direcţionată către modernizarea acestor oficii poştale, de care şi nouă ne este ruşine", a spus Tudosie.

El a anunţat că va fi lansat un "manual de indentitate al Poştei Române", care va include standardele după care va fi modernizat fiecare sediu.

"Chiar înainte să vin la Arad am semnat un document pentru un manual de identitate al Poştei Române. Vom şti exact cum trebuie să arate un oficiu poştal, astfel încât fiecare client când intră, şi cu ochii închişi, să ştie că în stânga are casierie, în dreapta e ghişeu de vamă, în faţă este un ghişeu de prestaţii poştale generale, aşa vor arăta fiecare dintre ghişeele noastre poştale", a spus Tudosie.

Totodată, acesta a anunţat că de anul viitor vor fi lansate servicii în premieră pentru instituţie.

"Este un proiect de business pe care vi-l dezvălui în premieră: este zona de case de schimb valutar în oficiile mari, este o zonă de imobiliare, este o zonă de servicii financiare exclusive şi multe alte direcţii non-poştale pe care reţeaua noastră le poate maturiza şi le poate transforma în profit. Anul 2019 este un an al investiţiilor. Investiţiile trebuie făcute şi apoi să-şi arate profitabilitatea. Banii se fac cu bani. Considerăm că spre sfârşitul anului 2019, când bună parte din investiţii vor fi deja aprobate şi unele chiar în teritoriu, în piaţă, în oficii, le veţi putea vedea", a declarat directorul general al Poştei Române.

El a adăugat că în ţară vor fi create câteva hub-uri, respectiv două în Bucureşti şi câte unul în Arad, Cluj-Napoca şi Iaşi.

Totodată, Tudosie spune că Poşta intenţionează să lanseze un card de pensii, anticipând momentul în care pensia va fi plătită doar pe card.

"Ne gândim doar pe zona rurală, unde peste 50 la sută din pensionari îşi desfăşoară traiul zilnic şi unde posibilitatea de a-şi ridica pensia pe card nu există, dar posibil ca foarte curând să venim noi cu o soluţie, cu un card al Poştei Române, pe care ei pot opta să-şi pună pensia", a declarat Tudosie, precizând că emiterea cardurilor s-ar face în condiţiile în care ar fi amplasate şi bancomate în mediul rural.

Conform sursei citate, distribuirea pensiilor reprezintă 35 la sută din cifra de afaceri a Poştei.