Directorul Operei Naționale București, trimis în judecată
Directorul Operei Naționale București, Răzvan Ioan Dincă, a fost trimis în judecată sub control judiciar de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, fals în declarații și conflict de interese.
În același dosar au fost trimiși în judecată, pentru aceleași infracțiuni, patru funcționari cu funcții de conducere în Opera Națională: Alina Ofelia Moldovan — director general adjunct, Georgeta Petrescu — director economic, Mădălina Gabriela Iacob — șef birou achiziții publice, Sebastian Eduard Grigore — coordonator echipă tehnică și administrativă.
De asemenea, au fost deferiți justiției Andras Istvan Demeter, fost secretar de stat în Ministerul Culturii și președinte — director general al Societății Române de Radiodifuziune, acuzat de conflict de interese, precum și Dan Mircea, administrator al unei firme de pază și protecție.
Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, Răzvan Ioan Dincă, în calitate de funcționar — director general al Teatrului Național de Operetă (TNO), iar ulterior al Operei Naționale din București (ONB), ordonator terțiar de credite, cu intenție, nu și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu, constând în aceea că: în perioada februarie 2008 — 3.02.2011, în calitate de director general al TNO, nu a urmărit realizarea veniturilor datorate TNO de către locatarul SC B.P. SRL, cauzând astfel un prejudiciu de peste 321.301 lei; în perioada februarie 04.10.2013 — 1.04.2014, în calitate de director general al ONB, a efectuat plăți nelegale, nejustificate către prestatorul SC H.F.M.S. SRL, cauzând un prejudiciu de peste 152.112 lei.
De asemenea, la data de 27.09.2012, în calitate de director general al TNO, împreună cu alți doi funcționari (Georgeta Petrescu și Sebastian Grigore), a efectuat plăți nelegale către beneficiarul SC B.C. SRL, cauzând un prejudiciu de peste 44.800 lei.
Răzvan Ioan Dincă mai este acuzat că, în perioada 20.08.2010 — 29.05.2012, a participat la luarea a 5 decizii, împreună cu contabilul șef și consilierul juridic al TNO, respectiv a îndeplinit un număr de 16 acte, prin care s-a obținut în mod direct și indirect un folos patrimonial cu titlu de contravaloare prestații artistice, în cuantum total de 52.418 lei pentru Andras Istvan Demeter, în condițiile în care Dincă s-a aflat în raporturi de muncă, în perioada 2010 — 2012, cu Societatea Română de Radiodifuziune, fiind consilier principal al lui Demeter, funcție care i-a adus drepturi salariale de 111.119 lei.