MENIU

Directorul medical al Institutului ”Ana Aslan”, declarat incompatibil de ANI

Agenția Națională de Integritate a constatat încălcarea regimului juridic al incompatibilităților de către Gabriel Ioan Prada, director medical și fost manager al Institutului Național de Gerontologie și Geriatrie "Ana Aslan".  

Gabriel Ioan Prada se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 21 martie 2011, întrucât exercită simultan cu funcția de director medical în cadrul Institutului "Ana Aslan" și funcția de administrator și calitatea de membru în cadrul Consiliului de Administrație al SC Zentiva SA, conform Agerpres

În opinia ANI, Gabriel Ioan Prada a încălcat dispozițiile art. 178, alin. (1), lit. b) din Legea nr. 95/2006, potrivit căruia "funcția de manager persoană fizică este incompatibilă cu: exercitarea oricărei activități sau oricărei alte funcții de manager, inclusiv cele neremunerate", și prevederile art. 181, alin. (9) din Legea nr. 95/2006, potrivit căruia "dispozițiile art. 178, alin. (1) lit. b) (...) referitoare la incompatibilități (...) se aplică și persoanelor care ocupă funcții specifice comitetului director".

Mai multe articole despre:
ANI incompatibilitate Ana Aslan zentiva