Directorul Institut. Naţional de Sănătate, despre SINGURUL oraş din ţară în care se "respiră cancer"
”Nu atât mirosul este problema noastră care ne sperie cel mai rău, ci faptul că benzenul este un produs cancerigen!”. Declarația aparține directorului Institutului Național de Sănătate Publică și a fost făcută astăzi, la Ploiești, în cadrul unei ședințe organizată de ministrul Mediului.
Directorul Institutului Național de Sănătate Publică (INS), Andra Neamțu a subliniat faptul că ploieștenii nu suportă doar un ”disconfort olfactiv”, așa cum au lăsat să se înțeleagă ceilalți vorbitori la întâlnirea cu tema "Calitatea aerului în zona municipiului Ploiești, situația depozitelor de deșeuri, biodiversitate - pagube generate de carnivorele mari, situația programelor Rabla, Rabla Plus și Casa Verde etc", ci că mirosurile grele reprezintă un pericol direct pentru sănătatea acestora.
În discursul său, reprezentantul INS, a subliniat faptul că ”poluarea cu benzen este monitorizată de anul trecut” pentru că benzenul ”este un produs cancerigen”. Mai exact, declarația oficialului INS referitoare la pericolul pe care îl reprezintă benzenul pentru sănătatea celor care respiră aerul infestat a fost următoarea: "nu atât mirosul este problema noastră care ne sperie cel mai rău. (...) Pe noi ne supără mai mult acțiunea Benzenului asupra sănătății pentru faptul că benzenul este un produs cancerigen".
Redăm integral declaraţia directorului INS făcută la Ploieşti:
”Noi am fost avertizați de aceasta poluare cu benzen si de anul trecut am urmărit-o și dacă puțin eram atenți și asupra prezentării doamnei Mocanu observăm că la sfârșitul anului, la anumite stații într-adevăr această poluare a crescut. Eu personal m-am uitat pe site-ul Agenției pentru Protecția Mediului și am văzut că în acest an, până acum, au fost vreo 46 de avertizări de depășiri ale benzenului, a poluării cu benzen, în special la stația PH 4 care aparține din câte știu de Brazi.
Datorită acestui lucru, împreuna cu Direcția de Sănătate Publică am avut o inițiativă, am avut o întâlnire în iunie și după cum știți, la nivel local, noi ne-am întâlnit și am hotărât să demarăm un studiu specific pentru poluarea cu benzen în special în localitatea Brazi și așa cum ați menționat la un moment dat, nu atât mirosul este problema noastră care ne sperie cel mai rău. Știu că e problema care supără cel mai rău populația pentru disconfortul creat, dar pe noi ne supără mai mult acțiunea Benzenului asupra sănătății pentru faptul că benzenul este un produs cancerigen”, scrie observatorulph.ro.