MENIU

Directorul ANP: În acest moment nu se înregistrează revolte în sistemul penitenciar din România

Directorul general al Administraţiei Naţionale a Peniteciarelor, Claudiu Bejan, a prezentat, joi, măsurile luate în urma incidentelor care au avut loc în mai multe penitenciare, printre care incendierea unei celule la Penitenciarul Rahova şi protestul deţinuţilor de la Penitenciarul Giurgiu, precizând că, în acest moment, nu se înregistrează revolte în sistemul penitenciar din România.

Legat de cazul deţinutului care a provocat incendiul din Penitenciarul Rahova, Claudiu Bejan a spus că acesta este internat într-un spital din reţeaua publică, în prezent fiind sub supraveghere pentru a preveni apariţia unor infecţii, funcţiile vitale fiind stabile.

Bejan a precizat că, la Penitenciarul Rahova, după acest incident au fost trimise echipe de specialişti care să analizeze modalitatea în care s-a intervenit în acest caz.

În ceea ce priveşte sesizarea transmisă de deţinuţi de la Penitenciarul Poarta Albă, Bejan a spus că, miercuri, a dispus ca la această unitate să fie făcut un control. Din primele date transmise de echipa de control, a rezultat că a fost audiat deţinutul Iulian Florin, care a spus că nu a putut beneficia de eliberare condiţionată şi a reclamat doi angajaţi ai unităţii de detenţie. Echipa de control a audiat şi alţi deţiunuţi, inclusiv din rândul celor indicaţi de Iulian Florin, a mai spus directorul ANP.

Bejan a precizat că printre cei audiaţi au fost şi cei asupra cărora s-ar fi făcut presiuni, potrivit spuselor lui Iulian Florin. Ei au arătat la audieri că nu s-au făcut presiuni asupra lor şi nici nu le-au fost promise beneficii de către angajaţi ai penitenciarului, a susţinut Claudiu Bejan.

El a mai spus că deţinutul Iulian Florin a solicitat să beneficieze de protecţie şi, în acest context, a fost mutat într-o altă unitate de penitenciar.

Directorul ANP a mai spus că miercuri a trimis două sesizări, una la Avocatul Poporului pentru a fi verificate eventuale abuzuri exercitate asupra deţinutului Iulian Florin şi o alta către organele de cercetare penală, cărora li se solicită să verifice veridicitatea afirmaţiilor lui Iulian Florin, care a spus că cei doi ofiţeri ar fi implicaţi în trafic de substanţe şi obiecte interzise în penitenciar.

În cazul incidentului de la Penitenciarul Giurgiu, Bejan a spus că, în 5 iulie, între orele 21.50 şi 22.20 şi, respectiv, 23.00 - 00.15, mai mulţi deţinuţi au protestat prin lovirea cu castroane şi linguri în gratiile de la camerele de deţinere şi au aruncat în curţile de plimbare bucăţi de hârtie şi material textil arzând.

Deţinuţii au încheiat protestul după ce angajaţii penitenciarului au discutat cu ei, fără a fi necesară alarmarea întregii unităţi.

O zi mai târziu, 102 deţinuţi din totalul de 1.216 au refuzat hrana la masa de prânz şi 33 au refuzat masa de seară. Toţi deţinuţii au renunţat la această formă de protest după ce au discutat cu conducerea Penitenciarului, a mai spus Bejan.

Revendicările acestor deţinuţi au fost posibilitatea participării la un număr crescut de activităţi recreative, la cursuri de formare profesională, activităţi lucrative şi de consiliere psihologică, posibilitatea dotării unităţii cu frigidere, prelungirea programului TV, amenajarea unor posturi telefoncie fixe în camerele de deţinere.

Bejan a spus că îşi propune că rezolve problema frigiderelor prin achiziţionarea a câte cinci astfel de aparate pentru fiecare centru de deţinere.

Alte nemulţumiri ale deţinuţilor sunt legate de cuantumul pedepselor cu închisoarea şi de termenele stabilite pentru propunerile de eliberare condiţionată, a mai precizat directorul ANP.

Bejan a adăugat că, în prezent nu mai există niciun incident în unităţile de detenţie şi activitatea se desfăşoară normal. De asemenea, nu sunt înregistrate revolte. Nemulţumiri, sesizări din partea deţinuţilor sunt depuse frecvent, a mai spus Bejan, atrăgând atenţia ca anumite mesaje publice pot agrava această situaţie. El a făcut apel ca informaţiile prezentate public să fie bine verificate

"Personalul care lucrează în sistemul penitenciar este profesionist, dă dovadă de umanism şi respectă drepturile fundamentale ale omului", a încheiat Bejan.

Mai multe articole despre:
ANP penitenciare bejan