Directorii Antenelor au discutat cu preşedintele ANAF
Directorul general al Antena TV Group SA, Sorin Alexandrescu, s-a întâlnit vineri, la sediul Ministerului Finanţelor Publice (MFP), cu preşedintele interimar al ANAF, Daniel Diaconescu, pentru discuţii privind evacuarea spaţiilor în care funcţionează posturile tv ale grupului Intact. Alexandrescu a ajuns la sediul Finanţelor în jurul orei 12:00 şi a utilizat intrarea principală în instituţie, fără să facă declaraţii. Jurnaliştii l-au aşteptat pentru declaraţii ulterioare discuţiilor, însă Alexandrescu a părăsit clădirea folosind altă ieşire.
Președintele ANAF, Daniel Diaconescu, a dat curs solicitării transmise de Sorin Alexandrescu, director general Antena TV Group SA, și Mihai Gâdea, director general Antena 3, și i-a invitat pe reprezentanții legali ai grupurilor media pentru discuții astăzi, 19 februarie, la ora 12.00, la Ministerul Finanțelor Publice. La întâlnire au participat, de asemenea, și reprezentanți ai Cancelariei Primului- Ministru.
Imobilele în care își desfășoară activitatea posturile de televiziune Antena 1 și Antena 3 trebuie evacuate în termen de cinci zile, în urma notificării primite, luni, de la Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, care pune în executare sentința penală din 2013, rămasă definitivă.
"Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, în calitate de organ de valorificare împuternicit conform prevederilor OG nr. 14/2007, ca reprezentant al statului român-proprietar al imobilelor ce au fost confiscate și trecute în proprietatea privată a statului, libere de orice sarcini, în baza unei sentințe judecătorești, a notificat astăzi, 15.02.2016, în scopul evacuării, persoanele juridice care ocupau imobilele anterior menționate", menționează un comunicat al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), remis luni AGERPRES.
Notificarea de evacuare s-a realizat în vederea punerii în executare a sentinței penale nr. 701/26.09.2013, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 888/A/08.08.2014, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a II-a Penală.
Reprezentanții Antena 3 arătau, într-un comunicat, că ''acțiunea ANAF, organizată sub forma unui desant, care a implicat dispozitive și forțe nemaiîntâlnite, amenință direct libertatea de exprimare, prin punerea în pericol a emisiei posturilor Antena 3, Antena 1, Antena Stars, Euforia Tv și Zu Tv''.