MENIU

Director din Comisia pentru Controlul Activităţilor Nucleare, prins în flagrant luând mită

Radu Gheorghe, directorul Direcţiei Supraveghere Utilizare Radiaţii Ionizante din cadrul Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN), a fost prins în flagrant, marţi, de procurorii DNA, în timp ce primea mită 2.500 de lei pentru a urgenta emiterea unor autorizaţii.

Radu Viorel Gheorghe se află în prezent la audieri la DNA, au declarat surse judiciare, potrivit Mediafax.

Potrivit acestora, el a primit suma de 2.500 de lei pentru ca, în calitatea sa de director în CNCAN, să urgenteze emiterea unor autorizaţii speciale unei societăţi care are ca obiect principal de activitate testări şi analize tehnice.

Radu Gheorghe Viorel este suspectat de procurori că ar condiţiona efectuarea inspecţiilor pe teren de către inspectorii aflaţi în subordinea sa, inspecţii ce sunt obligatorii pentru emiterea autorizaţiilor în domeniu, şi urgentarea emiterii autorizaţiilor, de remiterea unor sume de bani cuprinse între 2.000 şi 5.000 de lei.

Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare reprezintă autoritatea naţională în domeniul reglementării, autorizării şi al controlului activităţilor nucleare, conform prevederilor Legii nr.111/1996. CNCAN este instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică şi se află în subordinea prim-ministrului.