Director AEROFLOT, arestat la Moscova. Putin a reînviat epurările lui Stalin
Procurorii ruși au anunțat arestarea unui director al companiei aeriene de stat Aeroflot. Acesta a fost deja acuzat de fraudă la scară deosebit de mare. În luna mai, un alt fost director al companiei a fost arestat, sub aceleași acuzații. De la declanșarea campaniei din Ucraina, instituțiile de forță ale lui Vladimir Putin au pus sub acuzare și au arestat numeroși oficiali militari și directori din companii de stat. Acțiunile amintesc de epurările din perioada lui Iosif Stalin, al căror scop era de a masca probleme structurale ale sistemului.
Mihail Minaev, directorul departamentului de planificare și dezvoltare a flotei de avioane Aeroflot, a fost plasat în arest preventiv până la 8 august, a precizat tribunalul, potrivit agenției Interfax.
Ancheta în care este implicat este legată de un contract de dezvoltare a strategiei de marketing a transportatorului.
În luna mai a acestui an, aceeași instanță l-a arestat în contumacie pe fostul director adjunct al Aeroflot, tot pentru fraudă la scară deosebit de mare.
De la declanșarea campaniei din Ucraina și apariția în presă a unor relatări care au pus eșecul operațiunilor pe seama corupției, înalți oficiali din Armata rusă și serviciile secrete au fost arestați sau demiși. De asemenea, mai mulți directori, din companii de stat cu cifre de afaceri de ordinul zecilor de miliarde de euro au fost reținuți și puși sub acuzare. Nu mai puțin de 4 directori sau foști directori Gazprom s-au sinucis.
Strategia amintește de cea folosită de fostul lider comunist Iosif Stalin, așa cum este descrisă chiar de istoricii ruși. Potrivit acestora, represiunile demonstrative au făcut posibilă explicarea greutăților vieții prin prezența unui inamic intern. "Politica de colectivizare și industrializare accelerată a dus la o scădere bruscă a nivelului de trai al populației și la foamete în masă. Stalin și anturajul său au înțeles că acest lucru a crescut numărul celor nemulțumiți de regim și au încercat să-i înfățișeze pe „sabotori” și „dușmani ai poporului” responsabili pentru toate dificultățile economice, precum și pentru accidentele din industrie și transport, proasta conducere etc", se arată într-un suport de curs al Catedrei de Istoria Contemporană a Patriei, din cadrul Universității din Sankt Petersburg.