Directoarea unei şcoli, şantajată de un fost elev cu publicarea unor imagini pornografice
Directoarea unei şcoli din judeţul Vaslui a fost şantajată de un fost elev care i-a cerut 5.000 de lei pentru a nu publica pe o reţea de socializare fotografii şi filmări pornografice cu ea şi fostul său iubit, tânărul fiind prins de poliţişti când primea banii şi apoi plasat în arest la domiciliu.
Un tânăr de 20 de ani din judeţul Vaslui a primit, sâmbătă, mandat de arestare la domiciliu pentru şantaj după ce, împreună cu un taximetrist din Bacău, a fost prins de poliţiştii de la Investigaţii Criminale în timp ce primea 5.000 de lei de la directoarea Şcolii din Vladia, Luiza Scîntei.
Poliţiştii vasluieni au organizat flagrantul în urma denunţului făcut de femeie, în vârstă de 41 de ani, după ce a fost şantajată de către Filip Remus Manole, un fost elev al său, cu publicarea unor fotografii şi filmări cu ea în timp ce întreţinea relaţii sexuale cu un fost iubit, scrie antena3.ro, ce citează Mediafax.
Tânărul de 20 de ani a ameninţat-o pe directoare că, dacă nu îi dă suma de bani solicitată, va publica pe un site de socializare înregistrările compromiţătoare. Manole a apelat şi la sprijinul unui taximetrist din Bacău, care l-a sfătuit cum să procedeze, transportându-l de mai multe ori la Şcoala din Vladia.
"În cursul acestei luni, la Inspectoratul de Poliţie al judeţului Vaslui a fost primită o sesizare din partea unei femei din municipiul Vaslui, cu privire la faptul că este constrânsă de o persoană să dea o sumă de bani pentru a nu fi făcute publice anumite aspecte din timpul unei relaţii de prietenie anterioare. În consecinţă, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale i-au prins în flagrant pe un tânăr de 20 de ani şi un bărbat de 46 de ani în momentul în care au primit suma solicitată. În urma anchetei, s-a stabilit că tânărul de 20 de ani solicitase în repetate rânduri victimei suma de 5.000 de lei, pentru a nu da în vileag aspecte personale, cu scopul de a dobândi în mod injust un folos patrimonial", a declarat, duminică, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Vaslui, Mihaela Ştraub.
Poliţiştii vasluieni i-au reţinut pe cei doi bărbaţi, care ulterior au fost prezentaţi la Parchet şi apoi la Judecătoria Vaslui, cu propunere de arestare preventivă.
Cei doi au recunoscut faptele în faţa instanţei, astfel că au fost plasaţi în arest la domiciliu pentru 30 de zile.