MENIU

Diplomați din UE care au fost la protestele pentru Aleksei Navalnîi, EXPULZAȚI din Rusia. Decizia, chiar în ziua vizitei  șefului diplomației UE la Moscova

Trei diplomați au fost declarați persona non-grata și li s-a cerut să părăsească imediat Rusia. Decizia Kremlinului a avut loc exact în ziua în care șeful diplomației UE, Josep Borrell, s-a aflat, vineri, într-o vizită la Moscova. După criticile lui Borrell, care a cerut „reevaluarea deciziei”, ministrul rus de Externe l-a sfidat, replicând că „Uniunea Europeană nu este un partener de încredere pentru Rusia”.

 

Rusia a anunţat vineri expulzarea unor diplomaţi din Suedia, Germania şi Polonia, acuzându-i că au luat parte la protestele ilegale de luna trecută împotriva încarcerării opozantului Kremlinului Aleksei Navalnîi, informează Reuters.

Ministerul de Externe rus a declarat într-un comunicat că Moscova consideră inacceptabile acţiunile diplomaţilor.

Cei trei diplomați au fost declarați persona non-grata, acuzaţi de participarea la manifestaţii în favoarea opozantului închis Aleksei Navalnîi.

Josep Borrell a criticat vineri decizia Rusiei de a-i expulza pe cei trei diplomaţi europeni, în contextul în care el se află în vizită. 

„Josep Borrell a aflat în timpul reuniunii sale cu (ministrul afacerilor externe rus) Serghei Lavrov că trei diplomaţi europeni vor fi expulzaţi din Rusia. El a condamnat puternic această decizie şi a respins acuzaţiile conform cărora ei ar fi desfăşurat activităţi incompatibile cu statutul lor de diplomaţi străini”, a transmis purtătorul de cuvânt Peter Stano.

Borrell a apreciat că decizia Rusiei „ar trebui reevaluată” şi a „subliniat unitatea şi solidaritatea UE cu statele membre în cauză”, a precizat purtătorul său de cuvânt.

În schimb, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, l-a sfidat şeful diplomaţiei europene chiar la finalul discuţiilor purtate cu acesta. 

Lavrov a declarat, într-o conferință de presă, că „Uniunea Europeană nu este un partener de încredere pentru Rusia”.

„Pentru Rusia, UE nu este un partener de încredere, cel puţin nu în acest moment, a spus Lavrov, afirmând că Federaţia Rusă speră ca blocul comunitar să îşi dea seama cât mai repede că interesele sale fundamentale sunt direct legate de Rusia.

Serghei Lavrov a comentat și pe marginea unor eventuale noi ancţiuni din partea UE împotriva Rusiei, în cazul lui Aleksei Navalnîi.

Ministrul rus de Externe a afirmat că Moscova s-a obişnuit deja cu restricţiile unilaterale ale UE care nu au niciun fundament legitim. Problema eventualelor sancţiuni este o chestiune internă a UE, a spus ministrul rus, potrivit căruia Rusia a observat că Bruxellesul se comportă din ce în ce mai mult ca SUA şi impune restricţii unilaterale ţărilor.

Şeful diplomaţiei ruse a mai recunoscut că ţara sa şi UE sunt în dezacord într-o serie de subiecte, dar a adăugat că ambele părţi şi-au exprimat interesul pentru un dialog mai extins în domeniile în care există consens.